Iată ce conţine VINUL ÎMBUTELIAT în sticle de PLASTIC şi de ce trebuie EVITAT!

Iată ce conţine VINUL ÎMBUTELIAT în sticle de PLASTIC şi de ce trebuie EVITAT!

Ultima actualizare:
1 69426 original jpg jpeg

Conducerea Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului "Garant" atrage atenţia că o bună parte din vinurile îmbuteliate în peturi conţin alcool şi arome. În plus, aceste vinuri, după patru-cinci zile, prind aromă de pet.

Radu Morariu,directorul general al Patronatului Alcoolului Garant,susţine că trebuie să evităm să cumpărăm vinuri îmbuteliate la peturi de doi litri.

"Până acum un an, 80% din vinurile îmbuteliate la peturi de doi litri nu aveau nicio treabă cu strugurii, aceste vinuri erau făcute din alcool, apă, zahăr şi arome. Există o firmă în Olanda care produce arome de Riesling, de Fetească, de tot ce vrei. Acum, o parte din aceste vinuri sunt un fel de cupaje, au ceva vin în el, 20-30%, în eventualitatea că se face analiză, iar restul e alcool şi arome. Apoi, un vin îmbuteliat la pet nu are voie să stea mai mult de patru-cinci zile, pentru că vinul este o substanţă vie, lucrează încontinuu. Dacă stă în pet, din cauza acizilor organici şi a alcoolului, extrage aroma din pet şi, dacă îl ţii mai mult, simţi aroma din pet în loc de aroma de vin",ne-a declarat Radu Morariu.

Află mai multe informaţii utile aici.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
business woman working jpg
e11c44ce1604c010d1663da2f796f3558d jpg
full shot woman yoga pose jpg
durere picioare tocuri freepik com jpg
shutterstock 2845691885 jpg
Fata speriata jpg
Mercur in Scorpion jpg
medium shot girl getting bullied school jpg
image
image