Rugăciunea Sfântului Efrem cel Nou care ajută la izbăvirea păcatelor şi la găsirea sufletului pereche

Rugăciunea Sfântului Efrem cel Nou care ajută la izbăvirea păcatelor şi la găsirea sufletului pereche

Ultima actualizare:
1 sf efrem cel nou jpg jpeg

Una dintre cele mai puternice rugăciuni este cea a Sfântului Efrem, desore care se spune că ajută la izbăvirea de suferinţă, la vindecarea unei boli, dar şi pentru găsirea unui job nou sau a sufletului pereche.

Rugăciunea Sfântului Efrem cel Nou este puternică şi ajută la împlinirea celor mai puternice dorinţe, însă este musai să fie spusă cu încredere şi cu smerenie. 

„Nădejdea şi bucuria vieţii au poposit şi în vieţile noastre prin neîncetatele tale faceri de bine, Mare Mucenice Efrem, iar înnoirea lăuntrică îşi arată deja zorii cei senini. Însuţi ne învaţă în chip tainic cum să ajungem biruitori în lupta cu patimile, iar dacă vom mai şi cădea, fii tu nouă reazem şi întărire, ca de fiecare dată să ne îmbărbătăm în cuget şi să pornim din nou lupta cea bună.

Şi chiar de nenumărate ori dacă ne vom împotmoli în neştiinţă şi uitare, tu ridică-ne şi luminează-ne calea către Sfânta Spovedanie, ca slobozindu-ne de răutăţile cele vechi, să dobândim luminare lăuntrică şi împuternicire a conştiinţei în lupta cu păcatul şi cu voile cele rele, ca astfel să ne învrednicim şi de împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos.

Fie ca pilda şi lumina chipului tău să ne fie călăuze în statornicia pentru lucrul cel bun, dintru care să dobândim şi noi odihna cea binecuvântată a iubitorilor de osteneală. Însuţi încredinţează-ne de puterea cea mare a Evangheliei, care îl îndreaptă pe om către Împărăţia Cerurilor, ca şi noi, făcându-ne lucrători ai poruncilor, să cunoaştem dumnezeiasca putere ce se află întru ele şi astfel să crede cu tărie că toate cele pământeşti se vor adăuga nouă, prin darul şi iubirea de oameni a Preasfintei şi de viaţă făcarei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Amin”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
view 3d burning fire jpg
shutterstock 2303330163 jpg
Travis Kelce, Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
realistic scene with elderly care senior people jpg
4 pasi care pastreaza machiajul uniform dupa o zi de probat haine jpg
Rochie lungă tafta, lila, atmospherefashion ro, 527,00 de lei jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Gem smochine Sursa foto shutterstock 2062931198 jpg
image
image