Peste jumătate din românce suferă de varice

Peste jumătate din românce suferă de varice

Ultima actualizare:
epilare metode naturale jpeg

Varicele complică din ce în ce mai mult stilul de viaţă, în condiţiile în care aproximativ 30% din populaţie şi 60% din femeile din România prezintă, la momentul actual, manifestări ale acestei boli, conform studiilor de specialitate. Iată câteva metode prin care poţi preveni apariţia lor.

Primele semne ale afecţiunii pot apărea la vârste destul de fragede,însă la persoanele de sex feminin au o incidenţă mai mare după vârsta de 30 de ani. Stilul de viaţă haotic,dar şi interesul scăzut acordat propriei sănătăţi în favoarea altor preocupări determină apariţia varicelor care,netratate la timp,pot conduce la complicaţii severe.Bărbaţii,mai norocoşiSe pare că femeile sunt de patru ori mai predispuse la a dezvolta boala varicoasă faţă de bărbaţi,estimându-se că,dintre persoanele cu vârste de până la 30 de ani care au varice,aproximativ 80% sunt femei,în vreme ce afecţiunea se regăseşte în proporţie de numai 20% în rândul bărbaţilor.Simptome-disconfort la nivelul gambelor-senzaţii de greutate şi arsură-picioare umflate

Află de AICI care sunt cauzele apariţiei varicelor!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
daria trofimova DNI1SfLw5Q0 unsplash jpg
Nu schimbi periuta de dinti la trei luni  Sursa foto shutterstock 1016965924 jpg
cantar shutterstock jpg
confident caucasian superhero girl with red cape tenses points biceps white jpg
Proteine - oua, carne rosie, branza, avocado, nuci FOTO Shutterstock
adult with loths money jpg
image
image