Andrew Barabancea și Naomi Hedman și-au spus adio? Ozana Barabancea pune punct zvonurilor: „E un om ocupat”
După o poveste de dragoste trăită intens, se pare că Andrew Barabancea și Naomi Hedman și-au spus adio. Ozana Barabancea a confirmat, în emisiunea „Viața fără filtru”, că fiul ei este un bărbat singur.

La finalul anului trecut, la mai bine de un an după despărțirea de Florin Ristei, Naomi Hedman a fost surprinsă la brațul lui Andrew Barabancea, dând de înțeles că ar avea o relație. Ba chiar au publicat câteva imagini din intimitatea lor și chiar au apărut împreună la un eveniment monden.
Ei bine, invitată în emisiunea „Viața fără filtru”, Ozana Barabancea a lăsat să se înțeleagă că fiul ei este din nou singur, sugerând totodată că relația cu Naomi Hedman nu a fost niciodată una cu adevărat serioasă sau demnă de luat în calcul.
„Cine a zis? Doamne ferește! Cine a zis asta? (...) A avut o relație foarte frumoasă, timp de cinci ani, dar nu. În general, noi nu vorbim despre chestiile acestea. Nu vin la televizor să vorbesc despre iubitele fiului meu! Să ne înțelegem dragilor, nu venim la televizor să vorbim despre iubitele copiilor, iubiții copiilor. Nu se cade. Eu nu vorbesc de al meu, darămite de al altora. (…)
„El este muzician și atât, e un om cu meserie”
Fiul meu este muzician de meserie, nu a venit în viața lui la un post de televiziune să spună despre el sau despre iubitele lui. El este muzician și atât, e un om cu meserie, e un om ocupat, care face treabă”, a declarat Ozana Barabancea.
Fotografiile cu cei doi împreună au fost șterse din mediul online, iar aceștia nu se mai urmăresc. Naomi Hedman, de altfel, publică imagini însoțite de citate care vorbesc de la sine despre perioada prin care trece. Vrea să pară rece și indiferentă.
„Privește înainte, nu înapoi, iubito!”; „Nederanjată, fără probleme, fără scuze, ce acum?”, sunt câteva dintre mesajele sugestive publicate de Naomi Hedman.
Înainte de a se iubit cu Andrew Barabancea, Naomi Hedman a avut o relație de patru ani cu Florin Ristei, cu care s-a și logodit. Timp de trei ani, cei doi au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea mondenă. Din păcate, au ales să meargă pe drumuri separate.