Cum a ajuns Ozana Barabancea juratul „bau bau” de la „Te cunosc de undeva”?! De ce le e teamă tututor de ea? „Sunt speriați de bombe”
Ozana Barabancea și-a creat renumele de cel mai exigent jurat de la „Te cunosc de undeva”. Concurenții au numit-o pe la spate „bau-bau-ul” competiției și tremură când renumita solistă le dă notele. Iată, însă, ce anume trebuie să știi să faci ca s-o impresionezi pe exigenta jurată. Ne-a dezvăluit chiar Ozana Barabancea, într-un interviu acordat pentru Click! TV.
Sezonul cu numărul 21 al al emisiunii „Te cunosc de undeva”, a debutat pe 15 februarie, la Antena 1, avându-i în juriu pe Ozana Barabancea, Aurelian Temișan, Ilona Brezoianu și Mihai Petre. Ilona a înlocuit-o pe Andreea Bălan la masa juriului, iar Mihai Petre pe actorul Cristi Iacob. Ozana Barabancea rămâne, însă, cel mai de temut jurat din cadrul competiției de la Antena 1.
Renumita și exigenta solistă a făcut dezvăluiri incitante din culisele show-ului transformărilor, de la Antena 1, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Click!TV.

Ozana Barabancea, poreclită „bau-bau” la concurenții de la „Te cunosc de undeva”
Click!: A început un nou sezon „Te cunosc de undeva”. Sunt multe schimbări la masa juriului… La ce să ne așteptăm în acest nou sezon?
Ozana Barabancea: Sezonul acesta este foarte dinamic, extrem de spumos. Este plin de surprize și pentru noi, jurații, pentru că noi nu avem voie să știm traiectoria lor și parcursul pregătirii concurenților. Ne cunoaștem din vedere, vorba vine.
În cele cinci ediții era filmate până acum am reușit să ne tatonăm, să ne mirosim, să ne anticipăm oarecum, mai mult sau mai puțin, pentru că ei nemafiind niciodată participanți la „Te cunosc de undeva”, evident au privit cu teamă. E firesc, toată lumea mă știe pe mine de „bau-bau”.

Ozana Barabancea: „La mine prietenia e până la meserie”
Click!: Dar, de ce doamna Ozana?! Sunteți atât de exigentă și-n viața de zi cu zi sau numai acolo la televizor?
Ozana Barabancea: Eu cred că sunt exigentă pentru că am anumite principii și la mine prietenia e până la meserie. E foarte clar!
Click!: Cum vi se par concurenții din noul sezon?
Ozana Barabancea: La început credeam că sunt speriați de bombe. Au fost, dar au depășit această etapă. Au început să prindă curaj, să fie mai deschiși, să înțeleagă că aceasta cântare presupune cântat nu fredonat, dansat pe bune, nu o gestică minimalistă.
Au înțeles că, de fapt, „Te cunosc de undeva” este o adevărată școală. În primul rând, o școală în care te cunoști pe tine ca artist, urmând să te faci vizibil și să te prezinți, să livrezi un produs artistic cu tot curajul tău. Deci, îți asumi! Trebuie să înțelegi ceea ce faci, pentru că unele roluri sunt contre-emploi, trebuie să accepți ceea ce ai de făcut și apoi, efectiv, să intri în joc.

Click!: Dacă ați fi să faceți o comparație cu alte ediții, cum vi se pare nivelul din acest sezon?
Ozana Barabancea: Nu vreau să fac o comparație pentru că fiecare om are particularitățile lui. Nu vreau să-i compar și nu vreau să se simtă comparați pentru că poate nu e tocmai ce-și doreau ei. Avem și frizeri în competiție. E un om curajos, ce pot să spun!
Click!: Cum ar trebui să fie un concurent ca să poată să ajungă să câștige “Te cunosc de undeva”? Ce calități ar trebui să aibă?
Ozana Barabancea: Trebuie să fie un tip inteligent, să aibă cu ce, să știe să se distreze și să-și asume. Sunt niște tare pe care trebuie să le aibă. Dacă ai doar una dintre ele, degeaba ești la „Te cunosc de undeva”. Și poate că lucrurile astea le înveți în timp.
Dar, sunt convinsă că cei care s-au înscris în primul rând au avut curaj! Înainte de orice! Unii spun: <<domn’ne, dar nu-i vorba doar despre cântat!>> Fraților, nu recităm, nu citim din Biblie aici! Pe bune?! Trebuie măcar să intonezi, să știi ritmic fraza și de aici pornim. Fiecare vine cu bagaj foarte clar, dar eu cred că mulți se autodepășesc în timp.
Dacă reușesc să facă asta cu bun simț și cu bucurie, atunci suntem ok.
Click!: S-a schimbat și juriul, anul acesta. Cum vă înțelegeți cu noii jurați?
Ozana Barabancea: Mă înțeleg foarte bine. Suntem patru artiști, patru intelectuali, suntem oameni cu șapte ani de acasă, pentru că ne ascultăm, ne înțelegem, chit că avem opinii diferite, ne punem la masă și discutăm, negociem, fiecare își argumentează punctul de vedere.
Ne bucurăm împreună de tot cera ce ne oferă acel platou minunat.