Este oficial! Andreea Bălan a bătut palma cu TVR. În ce emisiune o vor vedea cei de acasă?
Andreea Bălan este un nume răsunător în România, devenind populară încă din anii 2000 cu cariera sa muzicală. Ulterior, s-a făcut remarcată și prin show-urile de televiziune la care a participat. A fost unul dintre jurații „Te cunosct de undeva”, un concurs de divertisment difuzat pe Antena 1. După ce a fost o prezență constantă vreme de 20 de sezoane, cântăreața a decis să plece. A fost înlocuită de Ilona Brezoianu, iar ea a bătut palma cu TVR.

Ce emisiune va juriza Andreea Bălan la TVR 1
Andreea Bălan revine la TVR, acolo unde în urmă cu 30 de ani a avut parte de un succes colosal. Vedeta va face parte din juriul emisiunii „Vedeta familiei”, de la TVR 1, și a făcut primele declarații în acest sens:
„Ador copiii! Și eu, de multe ori, mă simt și mă port ca un copil. Și ador să îi vad cântând, performând melodii frumoase. Totodată, cred că „meseria” de jurat mi se potrivește, deoarece eu sunt o jurată empatică şi iubitoare. Şi eu am început să cânt la TVR, acum 30 de ani, la emisiunile pentru copii. Și pe mine m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi. E frumos la urmărești copii talentați cum interpretează diferite momente muncite și să simți emoția și inocența lor. E un spectacol diferit față de cele cu adulți. Când eram micuță și am mers la concursuri pentru copii, am câștigat tot felul de premii care m-au impulsionat să merg mai departe. Mai târziu, am câștigat şi „Dansez pentru tine”, plus medalia de argint în Mexic, iar laudele juriului m-au ajutat mereu. La rândul meu, și eu am foarte mare grijă la ce spun când jurizez copii, deoarece vreau să îi impulsionez pe cei mici și vorbele mele să îi ajute”, a declarat Andreea Bălan pentru TVR.ro.
Motivul plecării Andreei Bălan de la Antena 1

Faptul că artista a părăsit emisiunea „Te cunosc de undeva” a creat mare vâlvă, mai ales că motivul concret nu s-a cunoscut inițial. Pe rețelele de socializare, Andreea Bălan explica faptul că a renunțat să mai facă parte din vechiul proiect întrucât nu beneficia de suficient timp liber și nu a mai suportat să depindă de programul strict al show-ului.
„Dragii mei,
Anul acesta împlinesc 30 de ani de carieră și îmi îndeplinesc marele vis de a avea cel mai mare concert din viața mea la Sala Palatului pe 16 octombrie – Povestea Sufletului meu și sunt foarte fericită să mă dedic și să muncesc pe deplin pentru acest proiect.
Totodată, îmi doresc să petrec și să călătoresc mai mult cu familia mea, fără să depind de programul strict al unui show tv. Din aceste motive, eu am decis să nu mai fac parte din juriul Tcdu.
Sunt foarte împlinită și fericită din toate punctele de vedere și îmi doresc ca proiectele profesionale să fie în armonie cu dezvoltarea mea emoțională. Le doresc succes în noul sezon”, a fost mesajul transmis de Andreea Bălan pe Instagram.