VideoEugenia Șerban, mai sinceră ca niciodată: ce a declanșat momentul în care fiul ei a început să consume substanțe interzise
Eugenia Șerban face noi declarații despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa de mamă. Actrița a vorbit din nou despre lupta fiului ei, Lorans, cu dependența de substanțe interzise și despre momentul în care au început problemele.

Ultimii ani au fost extrem de grei pentru Eugenia Șerban, care a dus, în paralel, atât lupta pentru recuperarea fiului său, cât și propria bătălie cu cancerul. Cu toate acestea, actrița spune că a găsit mereu puterea de a merge mai departe.
Lorans, afectat de divorțul părinților săi
Invitată recent în podcastul Gabrielei Cristea, Eugenia Șerban a povestit că problemele au apărut după despărțirea de tatăl lui Lorans.
„Problemele au început în momentul în care băiatul meu, atunci când a dispărut tatăl său din viața lui, a luat-o pe un drum greșit. Cred că nimeni n-ar fi știut cum să gestioneze situația acum 16 ani. În perioada respectivă, era o chestie tabu. Nu m-am prins foarte târziu. M-am prins destul de repede și l-am internat. El a fost internat de mai multe ori. Din păcate, a avut foarte multe recăderi după”, a declarat Eugenia Șerban, la podcastul Gabrielei Cristea.
Actrița a vorbit deschis și despre momentul în care a decis să solicite ordin de protecție împotriva propriului fiu, mărturisind că situația devenise imposibil de controlat.
„ Nu mai știam cum să gestionez situația (n.r. atunci când a cerut ordin de protecție împotriva fiului), și sperând, atunci când am făcut asta acest lucru, să înțeleagă că nu se mai poate așa (...) Eu nu am respectat ordinul un an, l-am ținut departe de mine două luni (...) Nici în ziua de astăzi nu este recuperat 100%, dar suntem pe un drum bun”, a precizat actrița, în urmă cu câteva luni, la Viața fără filtru.
De ce a divorțat actrița de tatăl fiului ei
Eugenia Șerban a vorbit și despre motivul divorțului dintre ea și fostul soț de origine iordaniană. Actrița susține că s-a căsătorit și a divorțat de tânără, decizia încheierii relației venind din partea ei, în ciuda faptului că fostul partener, inițial, nu a fost de acord.
„M-am căsătorit foarte tânără, am divorțat foarte tânără. Mulți spun că nu ne înțelegeam, alții spun că au fost diferențe de caracter sau mai știu eu ce. Cred că ne-am maturizat și am crescut diferit. A fost mai bine să ne despărțim prieteni decât să ajungem să ne urâm.
La început nu a fost de acord cu divorțul, dar până la urmă a înțeles. Iordanian nu mai trăiește, din păcate, a murit destul de tânăr, la 40 și ceva de ani, încă nu împlinise 50 când a plecat dintre noi. Lorans nu împlinise nici măcar 18 ani. Dar am rămas până în ultima clipă prieteni și ne-am crescut împreună copilul, ceea ce e foarte important”, a mărturisit Eugenia Șerban, în podcastul Gabrielei Cristea.



































