Șocul de care a avut parte Adriana Bahmuțeanu. Cu ce se confruntă vedeta, la trei luni de la moartea lui Silviu Prigoană: „Țipau și urlau”
La nici trei luni de la decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu se confruntă cu o nouă provocare. Recent, vedeta a primit o notificare care a luat-o prin surprindere. Adriana Bahmuțeanu are datorie de 45.000 euro!

Adriana Bahmuțeanu a primit recent o notificare prin care i se solicită achitarea unei sume considerabile pentru taxele școlare ale copiilor săi. Mai exact, fosta prezentatoare TV trebuie să scoată din buzunar suma de aproximativ 45.000 de euro, care reprezintă restanțe la instituția privată unde cei doi fii ai săi sunt înscriși.
Deși copii beneficiau de o bursă care a acoperit doar un an de studii, ulterior, costurile au revenit în responsabilitatea familiei, astfel că problema începe din perioada în care fostul ei soț, Silviu Prigoană, se ocupa de aceste taxe. Adriana Bahmuțeanu este de părere că instituția nu mai este accesibilă din punct de vedere financiar, iar fiii săi ar fi avut rețineri cu privire la continuarea studiilor în această școală.
„Au început să mă dea în judecată”
„Situația e următoarea. Înainte de decesul tatălui, după decesul tatălui, până în sărbătorile de iarnă luna ianuarie, amândoi țipau și urlau că nu mai vor la Școala Britanică. Cel mare, de fapt, voia să plece în America, a și obținut viză de student. (…) Copilul a avut o cădere nrvoasă pentru că taică-său, în cele din urmă, nu l-a mai lăsat. Cel mic urma să fie exmatriculat pentru că nu mai dorea să participe acolo. Între timp, pentru că ei stau în casă cu frații mai mari, acum ca să îmi facă în ciudă, au început să mă dea în judecată”, a spus Adriana Bahmuțeanu, la „Xtra Night Show”.
Vedeta a identificat într-o zonă centrală a Bucureștiului o altă școală privată pentru a le asigura copiilor o educație la standarde ridicate, cu un sistem similar de predare, dar cu costuri mai accesibile.
„Nu mă obligă nimeni, nicio instituție a statului român, nu mă poate obliga să plătesc o școală ale căror costuri depășesc pensia de urmaș a minorilor. (…) Eu am găsit o altă școală privată, cu Bacalaureat internațional, în sistem Cambridge, aproape de centrul Capitalei, fac 20 de minute de acasă, are mult mai multe oportunități”, a mai spus vedeta.
Chiar și așa, Adriana Bahmuțeanu este pusă în situația de a găsi o soluție rapidă pentru achitarea datoriei de 45.000 de euro, o obligație financiară pe care o consideră dificil de susținut în contextul actual.