Clipitul, sursă de informaţii despre autism

Clipitul, sursă de informaţii despre autism

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Deşi nu putem simţi, în momentul în care clipim se întrerupe imaginea la care ne uităm. În schimb, dacă imaginea este captivantă, uităm pentru câteva minute să mai clipim.

În funcţie de modul în care clipesc, oamenii de ştiinţă au descoperit mai multe diferenţe între copiii care suferă de autism şi cei care nu au această afecţiune.

Studiul a fost realizat pe o perioadă de doi ani pe un grup mixt de copii: cu autism şi fără această afecţiune.

Ei au vizionat pentru câteva ore un film care cuprindea mai multe momente de acţiune.

Copiii care sufeareau de autism au clipit mult mai des în momentele de acţiune sau cele emoţionante ale filmului, spre deosebire de cei care nu aveau această boală.

,,Fără a înţelege foarte bine contextul social, copiii care au autism reacţionează de cele mai mute ori imediat după momentul în care are loc acţiunea. Acest studiu ne poate oferi mai multe informaţii despre modul în care copilul autist percepe informaţia sau felul în care este distras în timpul acesteia”, a afirmat Warren Jones, director de cercetare la Centrul pentru Autism al Universităţii Emory din Atlanta (SUA).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
image
image