Priveşti filme de acţiune? Ai un risc mai mare să te îngraşi!

Priveşti filme de acţiune? Ai un risc mai mare să te îngraşi!

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Filmele de acţiune ne fac să mâncăm mai mult şi mai gras, spre deosebire de emsiuile de tip talk-show. Descoperirea aparţine oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Cornell.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au monitorizat 94 de persoane, care au fost rugate să se uite la televizor 20 de minute. Voluntarii au fost împărţiţi în trei grupe. Cei din primul grup s-au uitat la filmul „Insula”, cu Scarlett Johansson şi Ewan MvGregor în rolurile principale, cei din grupul al doilea au urmărit acelaşi film, dar fără sunet, în timp ce ultimii au privit o parte din emisiunea „The Charlie Rose Show”.

Toti voluntarii au avut la dispozitie, in timp ce priveau, bomboane, prăjituri, morcovi şi struguri. La final, s-a calculat numărul caloriilor din produsele consumate.

Persoanele care au privit filmul de acţiune cu sunet au mâncat cu 98% mai mult decât cei care s-au uitat la emisiune, consumând 354 de calorii, în comparaţie cu 314 calorii, cât au consumat ceilalţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image