Sarcinile apropiate pot spori riscul de autism

Sarcinile apropiate pot spori riscul de autism

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Studii realizate recent confirmă că fătul poate prezenta simptome chiar din burta mamei. Copiii concepuţi la distanţă de un an faţă de fraţii lor sunt de trei ori mai predispuşi la autism. De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să pară surzi.

Legătura între apropierea unor sarcini şi autism s-a menţinut valabilă chiar şi în momentul în care autorii studiului au căutat şi alte explicaţii, precum vârsta părinţilor, naşterea prematură, greutatea scăzută la naştere, factori care de regulă favorizează această boală.

Riscul de autism la copiii concepuţi la distanţă de 1 sau 2 ani faţă de fraţii lor este aproape de două ori mai mare. Studiul a fost elaborat pe baza cercetărilor aplicate în cazurile a 660 000 de copii născuţi în California între 1992 şi 2002.

Autismul constă în tulburări declanşate fie de factori genetici, fie de factori din mediul înconjurător, atât sociali, cât şi biologici, fapt ce îngreunează demersurile de a-i înţelege cauzele şi a găsi tratamente adecvate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medicamente jpg
durere abdominala jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
3 alaptare shutterstock 528384532 jpg jpeg
tineri alergand 2149486893 jpg
vitamine istock jpg
medic pacient cabinet doctor shutterstock 105334781 copy jpeg
1 mamografie jpg jpeg
image
image