Oamenii care preferă singurătatea îşi dezvoltă această capacitate

Solitudinea este, de cele mai multe ori, privită ca o dizabilitate. Societatea ne învață încontinuu că avem nevoie de ceilalți, ca să supraviețuim. Această afirmație este adevărată, dar doar până acolo unde nevoile fiecărui om sunt îndeplinite, iar una dintre aceste nevoi devine, uneori, a fi singur. În acest context, a fi solitar devine un ideal, o scăpare care îi permite omului să se reconecteze cu sine.

Foto: Shutterstock

A prefera să ai și unele momente în care nu ești obligat să interacționezi nu reprezintă, întotdeauna, o deficiență, ci poate și un moment sau un loc unde să te reîntâlnești cu pasiunile sau cu nevoia ta de autoevaluare.

Există studii științifice care reliefează beneficiile unor momente de distanțare de lumea din jur și de reconectare cu propriile gânduri. De multe ori, metoda folosită pentru a ajunge la un nivel de autocunoaștere și acceptare ridicat este reprezentată prin tehnicile de mindfulness. Referitor la acest tip de terapie, există păreri contradictorii, în lumea psihologilor. Pe de o parte, există o tabără care anulează aproape orice beneficiu al mindfulness-ului, considerând-o o metodă empirică, ce nu beneficiază de dovezi științifice care să o ateste. Cealaltă tabără înglobează tehnicile de mindfulness în procesele terapeutice, îmbinându-le cu tehnicile care au rezultate concretizate prin statistici.

Care este legătura dintre mindfulness și solitudine

Conceptul de ”mindful solitude” sau ”solitudine conștientă” este explicat de cercetători ca fiind acea stare de conectare cu tine însuți, în care simți că nu ai nevoie de cei din jur. Pentru că, în tehnicile mindfulness, se întâlnesc foarte multe dintre tehnicile yoga, accentul cade pe imaginea solitudinii din perspectivă budistă.

În ciuda acestui fapt, se observă că toate marile școli de gândire ale lumii, dar și religii, îndeamnă la momente de depărtare de tumultul lumii. Capacitatea unei persoane de a stabili relații sănătoase cu cei din jur depinde într-o anumită măsură de capacitate de a sta cu tine însuți.

Astfel, oamenii care preferă să stea singuri nu sunt neapărat de condamnat, deoarece ei reușesc să-și dezvolte mult mai mult capacitatea de a face față emoțiilor decât oamenii care simt mereu nevoia de a fi înconjurați de prieteni sau de simple cunoștințe.

În domeniul psihologiei, se pune foarte mult accentul pe autonomie. Această autonomie este văzută ca o relație funcțională cu mediul înconjurător, care duce la progresul vizibil al persoanei. Autonomia se construiește și prin prezența acestor perioade de însingurare voluntară, carte îi permit fiecăruia dintre oameni să descopere lucruri noi despre sine și despre ceilalți.

De exemplu, în cazul unui copil, este vorba de o relație de dependență cu figura de atașament, argumentată prin necesitatea satisfacerii unor nevoi bazale. În schimb, în momentul când individul este capabil să-și îndeplinească nevoile singur, dar rămâne agățat de persoana de care a depins până atunci, acesta devine incapabil de evoluție și stagnează în respectivul stadiu.

Acesta este motivul pentru care psihologii pun atât de mult accent pe autonomie și privesc solitudinea în unele momente ca fiind un pas spre maturizarea individului.

Articol scris de Simina Maria Sima, psiholog