A câştigat 20.000 $ pe oră!

Până acum, pentru fiecare victorie obţinută la Sofia, Simona a primit câte 15.000 de dolari. În plus, ca primă de participare, fiecare dintre cele 8 jucătoare au avut asigurat câte un cec de 35.000 de dolari. Făcând totalul, înseamnă că Halep a câştigat, în doar trei zile, 80.000 de dolari!

Adică dublul premiului primit pentru câştigarea unui turneu WTA-International, de exemplu, cum au fost, pentru ea, cele de la Nurnberg, Budapesta sau s'Hertogenbosch. Acolo, în calitate de campioană, ea a primit câte un cec de "doar„ 40.000 de dolari.Joi seară, aproape de ora 23.00, Simona Halep a încheiat cel mai rapid meci al ei de la Sofia. A învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina (locul 40 WTA) cu scorul de 6-1, 6-1, la capătul a doar 47 de minute de joc. În total, la acest turneu, Simona Halep a stat pe teren, în trei meciuri, 208 minute, adică mai puţin de patru ore. De unde rezultă, pentru Simona, o eficacitate pe care mulţi oameni de afaceri şi-ar dori-o: a produs peste 20.000 de dolari pe oră!

Simona Halep a avut ieri zi de pauză, binevenită după trei zile intense. "Vreau ca în ziua liberă să mă ocup exclusiv de refacere. Voi merge la masaj, vor face totul pentru o recuperare cât mai rapidă, astfel ca la semifinale să pot fi în cea mai bună formă", a declarat Simona după victoria de joi. Ieri, ea a ieşit pentru câteva ore să viziteze capitala Bulgariei. În ceea ce priveşte semifinala de azi, adversara ei va fi cea de-a doua clasată în ierarhia grupei Sredets, cel mai probabil învinsa ei din finala de la Moscova, australianca Samantha Stosur - meciul acesteia a avut loc după închiderea ediţiei.

Încurajată de zeci de români

La fiecare meci disputat în sala Armeec, din Sofia, Simona a fost încurajată de zeci de români, veniţi din ţară la fiecare meci al ei.

"Atmosfera e fantastică, nu am mai jucat niciodată în faţa atâtor fani, care să mă încurajeze la fiecare punct. Mulţi dintre ei sunt prieteni ai mei, câţiva sunt membri ai familiei. Mă simt ca acasă şi le mulţumesc tuturor", a declarat Simona.

2 simona halep a facut vaccinul pfizer impotriva coronavirusului jpg jpeg
Regina Elisabeta, Regele Charles si Camilla Parker Bowles Foto Gettyimages (1) jpg
Tora Vasilescu
adelina pestritu si virgil steblea 003 jpeg
FotoJet jpg
image png
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
ruxi si cristi mitrea jpg
Ruxi si Cristi Mitrea Sunt celebru, scoate ma de aici foto Pro TV jpg
panouri fotovoltaice
image
image
image
image
Simona Halep Sursă: Profimedia
FRF, Sportpictures jpg
Edi Iordanescu, Sportpictures jpg
Simona Halep, EPA jpg
bancu meci bosnia si hertegovina jpg
Becali