Agnieszka Radwanska s-a retras din activitate
Ceea ce era de așteptat să se întâmple s-a întâmplat: jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska a decis să se retragă. Are 29 de ani și o viață foarte frumoasă înainte.
Anunțul retragerii vine după un sezon dezamăgitor pentru valoarea ei. A câștigat doar 14 meciuri din 28 disputate, un palmares sub pretențiile unei jucătoare care a fost a doua tenismenă a lumii în 2012 și 2016 și care, în urmă cu trei ani pe vremea asta era deținătoarea surpriză a trofeului Turneului Campioanelor. Acum, a ajuns pe locul 75 în clasamentul mondial.
“După 13 ani de competiţii, am decis să îmi închei cariera. Nu a fost o decizie uşoară. Sunt recunoscătoare pentru că am atât de multe amintiri speciale, inclusiv 20 de titluri WTA, Turneul Campioanelor, o finală la Wimbledon şi multe altele. Din nefericire nu mă mai pot antrena şi nu mai pot juca aşa cum o făceam înainte şi organismul meu nu se mai poate ridica la nivelul aşteptărilor mele. Având în vedere sănătatea mea şi eforturile pe care le presupune tenisul profesionist, trebuie să accept că nu îmi mai pot forţa corpul să atingă limitele necesare. Îmi agăţ în cui racheta şi spun la revedere circuitului profesionist, dar nu părăsesc tenisul. Tenisul este şi a fost mereu special în viaţa mea. Dar acum este momentul pentru noi provocări, pentru idei noi, la fel de atractive ca acelea de pe terenul de tenis, sper”, a scris pe Facebook Agnieszka Radwanska. E, cu siguranță, cel mai greu și dureros mesaj pe care îl poate scrie un sportiv, dar vine o vreme în care e bine să te gândești și la tine, nu doar la ce vor fanii sau sponsorii.
Jucătoare cu un talent uriaș, Agnieszka Radwanska se retrage cu regretul de a nu fi cucerit nici măcar un titlu de Grand Slam și, desigur, de a nu fi fost lider mondial. A jucat o singură finală de Mare Șlem, în 2012, la Wimbledon, și a ajuns de alte patru ori în semifinale, ceea ce denotă o oarecare labilitate psihică la aceste turnee importante. Pentru că la celelalte a strălucit, ea adunând, de-a lungul carierei, 20 de trofee WTA. Ultimul dintre ele a venit în 2016, la Beijing, în timp ce lista a fost deschisă în 2007, când s-a impus la Stockholm când avea doar 18 ani.
Totuși, chiar dacă nu a ridicat deasupra capului nici un trofeu de Grand Slam, Agnieszka Radwanska rămâne cu ceva mult mai important: iubirea fanilor, care au votat-o șase ani consecutiv pe site-ul WTA drept cea mai iubită sportivă din circuit.