Cahill i-a limpezit mintea Simonei

Ultima actualizare:

    Simona Halep  este pe locul 4  în clasamentul  mondial
Simona Halep este pe locul 4 în clasamentul mondial

Simona Halep a debutat cu dreptul în turneul de la Shenzhen, câştigând greu (6-1, 3-6, 6-3) în faţa sârboaicei Jelena Jankovic. Jumătate din merite i se cuvin însă tehnicianului Darren Cahill.

Sezonul 2017 a început cu emoţii pentru Simona, care a avut nevoie de trei seturi pentru a o depăşi pe fosta lideră mondială Jelena Jankovic. În primul tur al competiţiei din China, jucătoarea noastră a riscat mult, lăsându-i adversarei setul al doilea. Apoi, la 3-2 pentru Halep în manşa decisivă, Jankovic a cerut un time-out medical, iar românca şi-a chemat antrenorul din tribune. “Trebuie să găsim o cale spre victorie. Limpezeşte-ţi mintea şi luptă pentru fiecare punct. Asta e cheia, nu complica lucrurile. Aleargă, concentrează-te şi refuză să pierzi!”, a fost mesajul motivaţional al lui Darren Cahill, australianul fiind extrem de priceput la asemenea discursuri. “A fost primul meci din 2017 contra unei adversare foarte bune, deci nu a fost deloc uşor. Sunt mândră că am câştigat în setul decisiv. Mă simt bine la Shenzhen şi vreau să repet victoria de acum doi ani”, a declarat Halep după întâlnirea cu Jankovic. Mâine, în optimi, Simona va avea în faţă o tenismenă fără mare experienţă, cehoaica Katerina Siniakova (20 de ani).

simeon stalpnicul png

Cîrstea o poate ajuta pe Halep 

simeon stalpnicul png

O altă româncă prezentă la Shenzhen, Sorana Cîrstea, are în această dimineaţă un meci infernal în optimi, contra polonezei Radwanska (locul 3 mondial). Dacă Sorana va câştiga, atunci Simona Halep (locul 4 WTA) ar avea şansa de a o depăşi pe Radwanska la finalul săptămânii, cu condiţia ca tenismena noastră să câştige turneul. Tot la Shenzhen îşi continuă parcursul şi Monica Niculescu, care astăzi se duelează cu o favorită a publicului, chinezoaica Qiang Wang.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Echipa nationala a Romaniei (Sportpictures) 2 jpg
Mircea Lucescu si Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
simona halep jpg
Ianis Hagi (Facebook, Echipa nationala a Romaniei) jpg
Simona Halep | FOTO Instagram
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Facebook) jpg
Simona Halep trista Roland Garros 2017 jpg
image
image