Campion mondial la sabie, fost soldat în Legiunea Străină

Ultima actualizare:

Vicecampion mondial de juniori în 2000, Florin Zalomir a renunţat pentru o vreme la scrimă după Europenele desfăşurate în 2003, din dorinţa de a-şi face un trai decent.

Remunerat cu doar câteva milioane de lei pe lună, sabrerul a plecat în Franţa, unde s-a înrolat în Legiunea Străină, o trupă de militari profesionişti.

"Îmi doream să îmi cumpăr o casă şi aveam mare nevoie de bani. Nu a fost uşor pentru că testele fizice sunt extreme de severe. Să faci parte din legiunea străină este mult mai greu decât să faci sport de performanţă. Acolo, dacă te doare ceva, nu vine niciun medic să te întrebe ce ai. Ori strângi din dinţi şi continui, ori pleci acasă. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte".

După o perioadă de pregătire, Zalomir a fost detaşat în Afghanistan, unde a făcut parte din trupele de menţinere a păcii. De altfel, campionul mondial consideră că anii petrecuţi în sala de sport l-au ajutat să se ferească de pericolele din zona de război.

"Cred că scrima te ajută la viteza de reacţie şi te face mai vigilant în situaţiile dificile", afirmă"Zalo" .

Revenit în lotul naţional după doi ani petrecuţi în Legiunea Străină, Zalomir a progresat rapid sub conducerea lui Mihai Covaliu. Campion naţional în acest an, după o finală contra lui Rareş Dumitrescu, sabrerul a dovedit la Mondiale că are un caracter puternic.

În finala contra Italiei, Zalomir a fost lovit cu mâna în cască şi şi-a pierdut doi dinţi. Deşi sângera, "legionarul Zalo" a continuat însă în mod admirabil lupta.

Vrea un BMW decapotabil

La fel ca bunul său amic şi coleg, Rareş Dumitrescu, "Zalo" este pasionat de tot ce înseamnă motoare. Momentan, campionul mondial nu îşi poate satisface însă la maximum setea de adrenalină deorece nu dispune încă de un bolid pe măsură.

"Îmi place tot ce este legat de maşini. Mă gândeam să îmi iau un BMW model sport, la mâna a doua, dar cumpărarea unei locuinţe este prioritară", spune sabrerul.

Se iubeşte cu o campioană

Originar din Iaşi, campionul mondial vrea să îşi cumpere un apartament în Bucureşti, unde să locuiască împreună cu iubita sa, Andreea Pelei, componenta lotului naţional de sabie. Cei doi trăiesc de ceva ani o frumoasă relaţie de dragoste, iar "Zalo" are chiar planuri serioase.

"Lipsa unei locuinţe m-a împiedicat până acum să mă gândesc la căsătorie. Pe viitor, totul este posibil. Cu banii câştigaţi după acest Mondial voi depune un avans pentru un apartament", spune Zalomir, care va primi aproape 15.000 de euro pentru performanţa din Antalya.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net