Cât crede Virginia Ruzici că va mai juca tenis Simona Halep: ”Nu va fi ca Federer sau Serena”

Ultima actualizare:

    Virginia Ruzici este alături de Simona Halep de la începuturile carierei profesioniste ale constănțenceiFOTO: Doartenis.ro
Virginia Ruzici este alături de Simona Halep de la începuturile carierei profesioniste ale constănțenceiFOTO: Doartenis.ro

După perioada în care era racheta numărul 1 a țării, cucerind și titlul de la Roland Garros, în 1978, numele Virginiei Ruzici a revenit în prim-plan odată cu preluarea rolului de manager al Simonei Halep, în 2008. Practic, de la începuturile carierei profesioniste a dublei campioane de Grand Slam.

Românca a acordat un interviu pentru UbiTennis, în care a vorbit și despre colaborarea cu actualul număr 2 mondial. În mod ironic, așa cum sugerează italienii, Ruzici a fost inițial destul de reticentă pentru preluarea acestei sarcini, deoarece după cinci ani la IMG (înainte de asta ea lucrase pentru Open-ul de la Milano, inclusiv la singura ediție feminină, din 1991, și la Eurosport Franța), rolul de manager o obosise. Totuși, după consultarea cu un promoter italian, Cino Marchese și după ce a văzut progresul făcut de adolescenta de atunci Simona Halep față de ultima dată când o urmărise, a realizat că tânăra jucătoare avea ceva special pentru a urca în clasamentul mondial și a face performanțe memorabile.

Vorbitoare a patru limbi, româna, franceza, italiana și engleza, ea a început imediat să caute parteneriate, dar la început a fost greu să găsească sponsori pentru o jucătoare care era o nou-venită din Europa de Est, chiar dacă aceasta cucerise titlul de junioare la Roland Garros. Primul ei contract a fost cu Lotto, un brand italienesc popular în tenis, dar departe de actuala ei înțelegere cu Nike, care alături de cea cu Wilson și cu alte câteva contracte cu sponsori puternici au transformat-o pe Halep în cea de-a patra cea mai bine plătită sportivă din lume în 2019.

Virginia Ruzici: ”În finala de la Wimbledon 2019, Simona Halep a făcut meciul vieții”

După trei finale de Grand Slam pierdute, Simona Halep a cucerit două titluri, la Roland Garros 2018 și la Wimbledon 2019, iar despre acest ultim meci, câștigat în fața Serenei Williams cu 6-2, 6-2, Ruzici spune că a fost partida carierei: ”A jucat meciul vieții, nu am nici un dubiu. Serena a făcut totul să câștige, pentru a bate recordul de Grand Slam-uri, dar a trebuit să admită că Simona a jucat exceptional, fiecare lovitură a ei a aterizat exact acolo unde trebuia”, a declarat Ruzici pentru sursa citată.

Ea a explicat și cum a ajuns Halep să joace meciul perfect tocmai în finala de la Wimbledon și pune acest lucru pe seama confruntărilor dificile avute de-a lungul turneului: ”În al doilea tur a jucat un meci foarte strâns cu o altă româncă, Mihaela Buzărnescu. O partidă pe care ar fi putut să o piardă, iar la fel au mers și alte meciuri de la acea ediție. Jucând partide atât de strânse, ea s-a simțit eliberată și, stând atâta timp pe teren, când a jucat cu Serena, nivelul ei a fost superb”.

Virginia Ruzici: ”Nu o văd pe Simona jucând ca Federer sau ca Serena, până la 38 de ani”

După cum spune Ruzici, antrenamentele Simonei nu au fost afectate în această perioadă de absența de lângă ea a lui Darren Cahill, care o ghidează din Australia ca și cum ar fi aici: ”Ea filmează toate antrenamentele, astfel că Darren îi poate sfătui pe antrenorii aflați lângă ea pe teren pentru a corecta ce crede de cuviință. E puțin diferit față de vremea în care jucam eu”.

Nici Virginia Ruzici nu crede că Simona va juca anul acesta la US Open, din cauza problemelor cu coronavirusul: ”E destul de devreme să ia o decizie, în acest moment ar trebui să stea două săptămâni în carantină după ce va reveni de la New York, așa că e o situație dificilă. Sunt mult mai optimistă cu privire la Roland Garros, eu locuiesc la Paris și încă port mască în public, dar situația s-a îmbunătățit mult”, spune ea.

În finalul interviului acordat pentru UbiTennis, Virginia Ruzici ne dă și o veste bună: cariera Simonei Halep va continua pentru câțiva ani. ”Nu o văd făcând ce fac Federer și Serena, care sunt jucători de clasă mondială la 38 de ani, dar sunt sigură că Simona va continua să joace la nivel înalt până pe la 35 de ani. Nu uitați că ea va împlini 29 de ani la 27 septembrie”, a încheiat Ruzici.

Virginia Ruzici a cucerit titlul la Roland Garros în 1978, jucând o nouă finală în 1980. De asemenea, a făcut semifinale la același turneu în 1976 și a jucat cel puțin o dată în sferturi la fiecare dintre celelalte trei turnee de Grand Slam.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net