Cătălina Ponor vrea să participe şi la Campionatele Mondiale din 2013

Ultima actualizare:

    7medalii de aur două de argint şi una de bronz a câştigat Cătălina Ponor la cele patru ediţii ale CE la care a participat
7medalii de aur două de argint şi una de bronz a câştigat Cătălina Ponor la cele patru ediţii ale CE la care a participat

Cătălina Ponor, medaliată cu argint şi bronz la Olimpiada de la Londra, spune că nu a luat o decizie definitivă privind momentul retragerii sale definitive din gimnastică.

"Deocamdată pentru mine este important să îmi iau o vacanţă, să mă recreez un pic, să mă detaşez de tot ce a fost. Pentru că au fost nişte zile destul de stresante, destul de încărcate. După această vacanţă, va trebui să am discuţii cu antrenorii, cu FRG şi cu COSR. În privinţa participării la Mondialele din 2013, nu spun nici da nu spun nici nu. Deocamdată este între. Exact după Mondialele din 2010, mi-am dorit foarte mult să intru în lot, să mai încerc încă o dată. Mi-am pus în gând că decât să nu încerc şi să regret, mai bine încerc şi să văd ce iese. Din prima zi în care am revenit şi am intrat în sala de gimnastică mi-am dorit să arăt tuturor, inclusiv celor care nu credeau în mine, adică 99%, să le arăt că se poate", a declarat Cătălina Ponor pentru exclusivNEWS.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adrian ilie webp
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
image