Ce emoționant! De ce le-a dedicat Serena Williams tuturor mămicilor performanța de la Wimbledon

Ultima actualizare:

    Serena Williams plânge după ce a pierdut finala de la WimbledonFoto: Getty Images
Serena Williams plânge după ce a pierdut finala de la WimbledonFoto: Getty Images

Angelique Kerber s-a impus rapid în finala de la Wimbledon, trecând de Serena Williams cu scorul de 6-3, 6-3. În ciuda înfrângerii, Serena, ajunsă la 36 de ani și la 10 luni după ce a născut, a practicat de-a lungul acestui turneu un tenis de calitate.

Serena a ratat ocazia să cucerească cel de-al optulea său titlu la Wimbledon și să egaleze recordul de 24 de titluri de Grand Slam, deținut în prezent de legendara Chris Evert.  „A fost un turneu incredibil pentru mine. Sunt foarte bucuroasă pentru că am ajuns până aici. Sigur, este dezamăgitor pentru că am pierdut finala, dar nu pot să fiu supărată atunci când privesc înainte. Astăzi am jucat pentru toate mamele din lume”, a spus americanca la finalul partidei.

Dincolo de lecția de ambiție pe care Serena Williams a vrut să o arate întregului mapamond, în spatele înfrângerii sale, se „ascunde”, însă, ceva mai lumesc. Procesul de recuperare după o naștere și reîntoarcerea la muncă este unul extrem de dificil, notează vox.com.


    Serena Williams a reușit o performanță remarcabilă, să revină la 36 de ani, după ce a născut, la cel mai înalt nivel Foto: Getty Images
Serena Williams a reușit o performanță remarcabilă, să revină la 36 de ani, după ce a născut, la cel mai înalt nivel Foto: Getty Images

Drumul Serenei spre iarba de la Wimbledon a fost unul extrem de complicat. Imediat după naștere s-a confruntat cu o serie de complicații legate de istoricul său medical, Serena suferind în trecut de embolism pulmonar, după cum a mărturisit pentru revista Vogue. Apoi, după săptămâni la rând de alăptat, tenismena a muncit luni de zile în sala de sport pentru a-și recăpăta încrederea și forma optimă de altetă. Dar tot acest timp și l-a împărțit cu bebelușul ei.

Deși se calificase la Australian Open, în ianuarie, Serena s-a retras, alimentând zvonurile că nu este pregătită ca să concureze la un nivel atât de înalt. Apoi, la Roland Garros, Serena a pornit de pe poziția 453. O accidentare a făcut-o, însă, să abandoneze.


    Serena Williams mai are de tras până să revină la forma care a consacrat-oFoto: Getty Images
Serena Williams mai are de tras până să revină la forma care a consacrat-oFoto: Getty Images

Marea provocare pentru mamele care se reîntorc la muncă după naștere este perioada de readaptare și a nu rata momentele speciale din viața copilului. „A făcut primii pași. Eu eram la antrenament și nu am văzut. Am plâns”, a scris Serena pe Twitter în data de 7 iulie, nu înainte de a spune că se simte vinovată pentru că nu mai alăptează.

Experiența prin care trece Serena ne reamintește că a crește copii și a avea o slujbă este extrem de complicat, că lumea în care trăim se schimbă în fața ochior noștri și că din ce în ce mai mulți părinți ajung să își petreacă din ce în ce mai puțin timp cu copiii lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net