Cel mai bine plătit sportiv, campion la amante!
Tiger Woods, starul mondial al golfului, a revenit în circuit după o pauză de nouă luni cauzată de durerile din zona spatelui. Odată cu întoarcerea în lumina reflectoarelor, publicul şi-a reamintit şi de escapadele nocturne ale atletului ce a avut o avere de peste un miliard, dar care a trecut printr-un divorţ costisitor.
Americanul e cel mai bogat atlet din lume, calculând veniturile din sport, dar şi din publicitate. Tiger, fostul număr unu în golful profesionist, s-a „remarcat” şi printr-un scandal sexual de proporţii. În urmă cu câţiva ani s-a descoperit că şi-a înşelat soţia, pe Elin Nordegren, de nenumărate ori. Lista ajunsese la un număr de peste o sută de persoane, dar sportivul nu a recunoscut tot. S-a „limitat” la câteva zeci, destul ca Elin să ceară divorţul şi să primească o sută de milioane de dolari. Printre „victimele” lui Woods s-au numărat Holly Sampson, Joslyn James sau Devon James, toate actriţe porno.
Ele au şi lansat diferite pelicule XXX pentru a profita de pe urma faimei lui Tiger. Loredana Ferriolo, o vedetă tv, Rachel Uchitel, dansatoare în cluburi, Jamie Jungers, un model de lenjerie intimă, Emma Rotherham, o britanică ce a primit 350.000 de euro pentru a păstra secretul în privinţa aventurii, dar care a admis până la urmă adevărul, Raychel Coudriet, fata vecinului său, Julie Postle şi Jaimee Grubbs, două ospătăriţe, toate au trecut prin aşternuturile sportivului, multe susţinând că “Tiger e un animal în pat”. A avut o legătură de durată şi cu Lindsey Vonn, campioană la schi, iar acum el are o relaţie cu o femeie ce-i administrează restaurantul din Florida. Din câte se pare, lista e mereu deschisă pentru Woods, iar până la noi “descoperiri”, fanii se bucură că întoarcerea sa în sportul practicat cu crosa pe gazon e un succes.