Cel mai lung meci de tenis din istorie: au jucat 4 ore și 41 de minute pentru 750 de dolari

29 noiembrie 2021
article img
Giles Hussey a intrat in istoria tenisuluiFOTO: Instagram

Când nimeni nu se aștepta, s-a stabilit un nou record mondial în tenis: de durată a unui meci. În sferturile turneului futures de la Cancun, doi tenismeni au jucat 4 ore și 41 de minute într-o patidă de simplu.

Tenismenul francez Constantin Bittoun Kouzmine, 22 de ani, locul 1.149 ATP, şi cel britanic Giles Hussey, 24 de ani, locul 873 ATP, au stabilit un record de durată pentru un meci de două seturi din trei, jucând patru ore şi 41 de minute, în sferturile de finală ale turneului Futures de la Cancun.

Hussey s-a impus în cele din urmă, cu 6-7 (7), 6-4, 7-6 (4).

Anterior, cea mai lungă partidă de două seturi din trei a fost cea dintre elveţianul Roger Federer şi argentinianul Juan Martin del Potro, scor 3-6, 7-6 (5), 19-17, care a durat patru ore şi 26 de minute, în semifinalele turneului olimpic de la Londra, din 2012.

Învinsul avea să declare după meci: "Este o mare inutilitate! E greu, evident, după înfrângere, mai ales că jucam la 30 de grade, dar nu mi-am dat seama de durată. Abia când am ieşit am aflat. Eram în jocul meu, iar spre final, fiert complet, încercam doar să economisesc cât mai multă energie pentru următorul punct. Nu mi-am imaginat că a durat aproape cinci ore, deşi erau peste o sută de oameni în jurul terenului la sfârşitul jocului. Bătălie, într-adevăr. Am salvat multe mingi de meci, am fost la două puncte de meci. Am ieşit rupt. Şi partea cea mai proastă este că, dacă aş fi câştigat, ar fi trebuit să rejoc două ore mai târziu şi finala de dublu! Din punct de vedere fizic, ştiam că sunt un tip tare, dar este întotdeauna bine să ştiu că pot rezista mai mult timp. Doar capul ne face să înlănţuim punctele iar şi iar. Şi i-am învins pe Federer şi Del Potro pentru recordul de durată! Erau în joc 750 de dolari pentru calificarea în semifinale", a declarat jucătorul francez, potrivit lequipe.fr.