Cele mai tari aruncări la coş
Cele mai tari aruncări la coş se văd cu siguranţă în campionatul de baschet nord-american. Când e vorba despre o întrecere de slam-dunk, spectacolul e garantat.
Concursul în care au existat cele mai tari aruncări la coş şi-a desemnat recent câştigătorul. E Zach LaVine, un puşti de 19 ani, a împlinit 20 în martie, ce joacă la Minnesota Timberwolves.
El s-a duelat cu alte staruri din NBA, campionatul de baschet nord-american, ca Victor Oladipo (Orlando Magic), Mason Plumlee (Brooklyn Nets) şi Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks).
Cele mai tari aruncări la coş: al doilea cel mai tânăr câştigător din istorie
Zach LaVine a devenit campionul probei la 19 ani, dar înainte Kobe Bryant s-a impus la cele mai tari aruncări la coş pe când avea 18 ani. Interesant e că Zach e la primul său sezon în NBA şi deja e favoritul fanilor. Are doar 1.96 metri, faţă de mulţi colegi de-ai săi ce depăşesc doi metri înâlţime, dar are calităţii excelente.
Jucătorul de la Minnesota a uimit asistenţa cu trucurile sale: a înscris de sus după ce a trecut mingea printre picioare, sau cu spatele la coş sau a apelat la colegi să-i arunce balonul în suportul ce susţine panoul pentru ca el să “recupereze” din aer şi să puncteze.
Cele mai tari aruncări la coş: e fan Michael Jordan
Baschetbalistul a intrat în sală pe muzica din “Space Jam”, un film cu Michael Jordan, în care vedeta conducea o echipă de personaje animate în lupta cu extratereştrii. “A fost filmul care ma făcut să joc baschet”, a spus el. În plus, el a purtat în momentul în care a executat cele mai tari aruncări la coş un tricou al lui Michael Jordan inscripţionat cu numărul 23, purtat de celebrul baschetbalist. A reuşit 194 de puncte din 200 şi s-a impus clar ca noul campion al probei de slam-dunk.
Altfel, în NBA, Lebron James, vedeta celor de la Cleveland Cavaliers, a egalat un record de-al lui Michael Jordan. A reuşit peste 30 de puncte, cinci recuperări şi cinci pase decisive în 51 de meciuri din play-off. Performanţa a fost realizată în duelul cu cei de la Chicago Bulls, când a obţinut 38 de puncte, 12 recuperări şi 6 pase decisive.