Cibulkova are liber la nuntă

Ultima actualizare:

    Slovaca adoră să pozeze pe plajă
Slovaca adoră să pozeze pe plajă

Eliminată ieri în sferturile de finală la Wimbledon, slovaca Dominica Cibulkova are un motiv de bucurie: va putea participa la propria nuntă! Ea îşi programase căsătoria sâmbătă, adică în ziua finalei şi, evident, dacă ajungea în acea fază a turneului de la Wimbledon, nu mai putea lua parte la petrecerea de la Bratislava.

În vârstă de 27 de ani, ea spunea, înaintea meciului pierdut cu Vesnina (scor 6-2, 6-2), că a ales data nunţii fără nici o strângere de inimă, deoarece ştia că nu se prea descurcă pe iarbă: „Când am ales data nunţii a fost pentru că mereu mi-am spus că nu sunt o mare jucătoare pe iarbă. Dar acum am câştigat la Eastbourne şi am ajuns aici în sferturi, aşa că m-am răzgândit”, spunea ieri dimineaţă Cibulkova. Până la urmă, destinul le-a aranjat pe toate, astfel că Cibulkova îşi va putea uni, conform programării, sâmbătă, destinele cu inginerul Miso Navara, alături de care formează un cuplu din 2010. Adversara din semifinale a rusoaicei Elena Vesnina va fi liderul clasamentului mondial, Serena Williams, care s-a calificat pentru a zecea oară în penultimul act la Wimbledon. Americanca a învins-o cu 6-4, 6-4 pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Echipa nationala a Romaniei (Sportpictures) jpg
Turcia Romania, baraj CM 2026 (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Tanase alaturi de autorul golului turcilor jpg
Mircea Lucesc, Turcia Romania (Sportpictures) jpg
Turcia Romania (Sportpictures) 2 jpg
Mircea Lucescu si Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
simona halep jpg
image
image