Dominic Thiem și-a bătut prietenul pentru a pune mâna pe trofeul de la US Open

Ultima actualizare:

    Dominic Thiem a cucerit primul titlu de Grand Slam al carierei după a patra încercareFoto: Guliver/ GettyImages
Dominic Thiem a cucerit primul titlu de Grand Slam al carierei după a patra încercareFoto: Guliver/ GettyImages

Avem un nou campion în tabloul de onoare al câștigătorilor de Grand Slam. Austriacul Dominic Thiem a pus în sfârșit mâna pe un trofeu important, după trei finale pierdute în trecut. El a cucerit titlul la US Open după un meci dramatic, de cinci seturi și patru ore.

Calificați în premieră în finala US Open, austriacul Dominic Thiem (27 de ani) și germanul Alexander Zverev (23 de ani) au oferit un spectacol sublim, în care au uitat că sunt prieteni la cataramă de multă vreme. Thiem s-a impus cu 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6, la capătul unui meci întins pe patru ore și în care a reușit să revină de la 3-5 în setul decisiv! Chiar dacă înaintea finalei el părea favorit în special prin prisma experienței – spre deosebire de Zverev, debutant într-o asemenea finală, el mai jucase de două ori cu titlul pe masă la Roland Garros și o dată la Australian Open – Thiem a recunoscut după meci că tocmai acest lucru l-a ”paralizat” în primele două seturi.

Dominic Thiem a primit un cec de 3 milioane de dolari pentru victoria de la US Open

”Am fost atât de tensionat la început... Poate că nu a fost chiar un lucru bun să fi jucat deja finale de grand slam. Mi-am dorit atât de mult acest titlu şi, în capul meu, ştiam că, dacă pierd, voi ajunge cu 0-4 în astfel de finale. Toate acestea, toate aceste gânduri nu te ajută să joci cel mai bun tenis, să joci liber. Exact asta mi s-a întâmplat la început. Din fericire, lucrurile s-au schimbat începând din al treilea set. Dar experienţa nu a funcţionat cu adevărat”, a declarat austriacul. El a primit un cec de 3 milioane de dolari, dublu față de învinsul său, dar și 2.000 de puncte ATP, cu care își ”betonează” poziția a treia în clasamentul mondial.

La rândul său, Zverev, care acum 9-10 ani era învins constant de românii Nicolae Frunză și Bogdan Borza la Europenele de juniori, era, în mod evident, trist: ”Să pierd aşa, după ce am condus cu 2-0 la seturi şi cu break în al treilea, într-o finală de Grand Slam, nu este uşor. Am doar 23 de ani, voi avea în continuare oportunităţi şi cred că voi câştiga într-o zi un titlu major”, a declarat germanul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Iulia Vântur a făcut show ca la Bollywood la spectacolul aniversar Forever Loredana   Instagram jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania Cipru, Liga Natiunilor 3 (Sportpictures) jpg
Romania Cipru, Liga Natiunilor 2 (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Mike Tyson și Jake Paul Foto X jfif
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net