Dominique Moceanu: «Nadia şi Bart sunt ca şi familia mea»

Ultima actualizare:

Acum, vorbeşte deschis şi în exclusivitate pentru Click! despre acea perioadă.

Vioaie, optimistă şi împlinită din toate punctele de vedere, Dominique Moceanu (28 de ani) a venit la Campionatele Mondiale de la Londra însoţită de soţul ei, doctorul Michael Canales, pentru a susţine micile gimnaste.

"Toate au nevoie de încurajare, indiferent din ce ţară sunt", spune într-o română cursivă, fosta campioană. "Aş fi vrut să ştiu mai bine limba părinţilor mei, dar nu am cu cine conversa acasă, în America", se scuză Dominique.

E primul Campionat Mondial la care participă de când s-a retras.

"Din 1997 n-am mai fost şi voiam sa ştiu ce mai este. În afară de asta, este prima dată când eu şi Michael venim împreună", radiază de fericire fosta gimnastă, care i-a lăsat acasă pe cei doi copii, Carmen (2 ani) şi Michael (7 luni).

"Îmi e dor de ei, că nu am mai plecat niciodată amândoi, lăsându-i cu bunicii. Dar avem şi noi nevoie de puţin timp singuri. Abia aştept să mai crească puţin să-i duc în România. Nici eu nu am mai fost de trei ani, iar soţul meu n-a fost niciodată. Şi e curios. Poate la anul sau peste doi ani ajungem şi noi", spune Dominique.

Căsătorită în 2006 cu fostul gimnast Michael Canales, care între timp a devenit doctor pediatru, Dominique i-a ales ca naşi pe Nadia Comăneci şi Bart Conner.

"Nadia mă cunoaşte de când aveam 10 ani. Am crescut sub ochii ei şi, având oarecum rădăcini comune, ne-am împrietenit imediat şi relaţia a devenit din ce în ce mai strânsă. Acum, Nadia, Bart şi managerul ei, Bob, sunt ca şi familia mea. Vorbim des, ne ajutăm oricând e nevoie. Acum, şi eu şi ea avem familiile noastre şi ne vedem mai rar, dar ţinem legătura. Ei m-au ajutat şi când m-am lăsat de gimnastică. Mai fac spectacole, mai colaborez pe la revista lor", ne spune campioana olimpică.

Scrie o carte pentru copii

În afară de a fi mamă, soţie, de a antrena alţi copii şi a încerca să-şi înveţe familia limba română, Dominique scrie o carte.

"Va fi lansată la Londra, în 2012. Împreună cu un coautor, scriem povestea a patru fetiţe care se pregătesc să participe la Jocurile Olimpice de la Londra. E o carte pentru copii. Pun mult suflet în ceea ce fac şi sper să fie un succes", a încheiat fosta gimnastă.

«Nu vorbesc cu soţii Karoly»

Antrenată o scurtă perioadă de Martha şi Bela Karoly, Dominique Moceanu nu vrea să mai audă de ei şi de metodele lor de pregătire.

"Plecam uneori bătută din sală sau făceam anumite exerciţii cu dureri groaznice până cădeam lată la pământ. Aceste metode nu sunt bune mai ales pentru un copil de 14 ani, care nu este lângă părinţii lui şi ar trebui înţeles. Forma asta de disciplină nu mai trebuie aplicată, pentru că rămâi cu o durere în suflet pe care o iei cu tine mulţi ani", spune cu amărăciune în glas Dominique.

"Eu vreau să spun adevărul că poate aşa ajut alte fete să nu ajungă cum am fost eu. Asta nu le convine soţilor Karoly", spune fosta gimnastă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net