Ei sunt premianţii anului 2014

Ultima actualizare:
Larisa Iordache
Larisa Iordache

Într-un an fără mari realizări fotbalistice, sportul românesc s-a hrănit cu victoriile Simonei Halep pe terenul de tenis şi cu o singură medalie mondială de aur într-o probă olimpică. Ca de obicei, rămânem cu senzaţia că se putea mai mult.

Cine e cel mai valoros sportiv român al anului 2014? Răspunsul e simplu, atât la fete, cât şi la băieţi. Tenismena Simona Halep şi canoiştii Dumitrescu şi Mihalachi au dus România pe cele mai înalte culmi, astfel că merită pe deplin recunoaşterea generală. Bineînţeles, au existat şi neîmpliniri ale unor sportivi care au promis mult, dar au realizat extrem de puţin.

Simona Halep

2014 a fost anul confirmării pentru Simona Halep. După un 2013 fabulos, tenismena noastră n-a înşelat aşteptările şi a continuat să urce, ajungând la un moment dat până pe poziţia a doua în clasamentul mondial, în spatele Serenei Williams. Prin victoria categorică asupra americancei de la Turneul Campionelor (6-0, 6-2), Simona a demonstrat că poate şi mai mult. Româncei îi lipseşte deocamdată un titlu de Mare Şlem, aceasta fiind şi marea provocare pentru 2015.

Halep în 2014

- 46 de victorii şi 16 înfrângeri

- două turnee câştigate (Doha şi Bucureşti)

- finale la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor

- victorie asupra Serenei Williams

- venituri de peste patru milioane de dolari

Larisa Iordache

Andreea Chiţu
Andreea Chiţu

Dacă gimnastica românească n-a dispărut din peisaj în 2014, acest lucru i se datorează în mare parte Larisei Iordache. „Piciul” a ajuns la maturitate atât din punct de vedere al vârstei (are 18 ani), cât şi pe plan sportiv. La concursurile din acest an, Larisa a fost singura gimnastă din România capabilă să se bată la vârf, dovada cea mai bună fiind medalia mondială de argint cucerită în proba de individual compus.

Iordache în 2014

- două medalii de argint la Mondiale (individual şi sol)

- două medalii de aur la Europene (la sol şi cu echipa)

- alte cinci medalii de aur în etapele de Cupă Mondială

Andreea Chiţu

Echipajul format din Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi e singurul care a cucerit un titlu mondial în 2014
Echipajul format din Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi e singurul care a cucerit un titlu mondial în 2014

Sportiva legitimată la CSM Ploieşti este una dintre speranţele întemeiate ale României la un aur olimpic în 2016. La categoria 52 de kilograme, Andreea Chiţu a scris istorie în 2014, aducând judo-ului românesc al doilea argint mondial din istorie, precedentul fiind consemnat în urmă cu 33 de ani. La acest capitol, al Mondialelor, Andreea a depăşit performanţele Alinei Dumitru, care are însă în palmares râvnitul aur olimpic.

Chiţu în 2014

- medalie de argint la Mondiale, prima a României după 33 de ani

- medalie de bronz la Europene

- medalii de aur în Grand-Prix-urile de la Taşkent şi Jeju

- locul 2 în clasamentul mondial al categoriei 52 de kilograme

Dumitrescu – Mihalachi

Lucian Bute
Lucian Bute

Într-o disciplină sportivă (kaiak-canoe) care l-a făcut celebru pe Ivan Patzaichin, dublul format din Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi sunt singurii sportivi români care se pot lăuda cu o medalie de aur în acest an într-o probă olimpică. Performanţa a fost realizată în luna august, la Moscova, în proba de canoe dublu pe distanţa de 1.000 de metri. Ei au început deja pregătirea pentru sezonul 2015, care e decisiv pentru calificarea la JO.

Dumitrescu - Mihalachi în 2014

- medalie de aur la Mondiale la C2-1000m

- medalie de argint la Mondiale la C2-500m

- medalii de argint (500m) şi bronz (200m) la Europene.

Top 3 dezamăgiri în 2014

Aşa cum se întâmplă în sport, nu toată lumea poate câştiga. Inevitabil, şi între români au existat campioni care au avut un an slab. Iată un top 3 al dezamăgirilor, dacă se poate spune vorbi de aşa ceva despre nişte sportivi care şi-au demonstrat valoarea de-a lungul anilor.

Lucian Bute

Ana Maria Brânză
Ana Maria Brânză

Bute a sperat mereu că îşi poate recupera forma. Din păcate, a fost adus cu picioarele pe pământ în ianuarie 2014, când a cedat fără drept de apel cu Jean Pascal. Ulterior, şi-a schimbat antrenorii şi a luat-o de la zero, dar şi-a amânat meciul programat la începutul lunii decembrie sub pretextul unei accidentări.

Ana Maria Brânză

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea

Spadasina a avut un 2014 groaznic, recunoscut chiar de ea. „A fost un an slab pentru mine. La începutul anului eram pe prima poziţie în lume, dar am terminat pe locul cinci”, a mărturisit Brânză. Marea dezamăgire a fost ratarea unei medalii la CM, contra-performanţă care a anulat aurul european de la echipe.

Sorana Cîrstea


    Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea

Poate cea mai spectaculoasă cădere în sportul românesc în 2014 a înregistrat-o tenismena Sorana Cîrstea. Pornită cu gândul de a pătrunde în Top 20, Sorana s-a prăbuşit inexplicabil. Ca urmare, Cîrstea a alunecat uşor-uşor până pe locul 93 în lume, după ce la un moment dat ieşise chiar din prima sută. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net