Festival de frumuseţe la turneul din Bucureşti
Ajuns la a doua ediţie, turneul WTA de la Bucureşti va strânge, de luni (13 iulie), pe zgura de la Arenele BNR nu doar câteva dintre cele mai valoroase jucătoare din circuit, dar şi printre cele mai frumoase.
Click! vă face cunoştinţă cu trei jucătoare din străinătate care oricând ar putea trece în tabăra fotomodelelor.
Ana Konjuh, tatuaj în cinstea primului titlu
În vârstă de aproape 18 ani, croata Ana Konjuh este considerată una dintre jucătoarele de mare viitor în circuit. E a devenit profesionistă anul trecut şi a cucerit în urmă cu o lună primul titlu WTA din carieră, impunându-se la Nottingham. Acum ocupă locul 55 în lume. În 2013 a cucerit titlul de junioare la Australian Open, iar ca premiu, tatăl său a lăsat-o să îşi facă un tatuaj pe încheietura mâinii stângi.
Elizaveta Kulichkova, necunoscuta competiţiei
Rusoaica Elizaveta Kulichkova, ocupantă a locului 109 în lume, este una dintre tinerele care au explodat în ultimul an. În vârstă de 19 ani, ea va juca pentru a patra oară pe tabloul principal al unui turneu WTA în acest an, dar cu siguranţă va face multe victime în tribune la Bucureşti.
Aleksandra Krunic, sârboaica născută la Moscova
La 22 de ani, sârboaica Aleksandra Krunic, numărul 82 mondial, este una dintre jucătoarele cele mai vânate de fotografii din întreaga lume. Născută la Moscova, dar stabilită în Belgrad, ea a început tenisul la vârsta de 3 ani, idolii săi fiind Mary Pierce şi Kim Clijsters.
Şi româncele sunt sexy
Şi jucătoarele din România punctează serios la capitolul frumuseţe. Sorana Cîrstea e cea mai cunoscută dintre tenismenele noastre, deşi acum nu trece printr-o perioadă foarte bună. Considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuitul mondial, ea va primi un wild-card pentru competiţia de la Bucureşti, aşa că va putea fi văzută la lucru de fanii tenisului nostru. De asemenea, Ana Bogdan şi Andreea Mitu sunt alte două jucătoare care vor frânge multe inimi la turneul bucureştean.