FOTO Parada modei la Turneul Campioanelor. Ce părere ai de ținuta Simonei Halep?

Ultima actualizare:

    Simona HalepFoto: Facebook
Simona HalepFoto: Facebook

Simona Halep a participat azi la prima acțiune oficială din cadrul Turneului Campioanelor de la Singapore. Ea și-a îmbrăcat ținuta de gală și, împreună cu celelalte 7 jucătoare calificate la competiția celor mai valoroase tenismene din lume, a fost în prim-planul fotoreporterilor.

Fiecare dintre cele 8 jucătoare calificate la acest regal al tenisului mondial feminin, Turneul Campioanelor, s-a pregătit din timp cu o ținută special creată pentru această ocazie. Cum tragerea la sorți a avut loc la ora 17.00, ora locală, într-un mall, nu mergea nici o rochie de seară, nici să se îmbrace în blugi.

Aflată în premieră în situația aceasta, Simona Halep a ales o rochiță albastră cu inimioare și înflorată, s-a încălțat cu pantofi verzi și a avut o poșetă plic de aceeași culoare. Ținuta a părut tinerească, potrivită cu vârsta ei. Evident, cea care a atras sufragiile unanime ale iubitorilor tenisului a fost Ana Ivanovic, iar ținuta Petrei Kvitova - o bluză albă, cu mânecile tăiate - a atras cele mai multe critici.

AICI vedeți mult mai multe fotografii de la acest eveniment, cu toate cele 8 jucătoare participante.

Wozniacki, Radwanska, Kvitova, Sharapova, Serena Williams, Ana Ivanovic, Bouchard si Simona Halep la poza oficiala
Wozniacki, Radwanska, Kvitova, Sharapova, Serena Williams, Ana Ivanovic, Bouchard si Simona Halep la poza oficiala


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image