Gică Hagi, Dan Petrescu, Eugen Neagoe despre Simona Halep: ”E un geniu! O legendă”
Prinși în meciurile etapei cu numărul 1 a ediției 2019/2020 a Ligii 1 la fotbal, antrenorii echipelor FC Viitorul, CFR Cluj și FC Dinamo au elogiat victoria Simonei Halep la Wimbledon.
Iată declarațiile pe care aceștia le-au făcut în conferințele de presă susținute înaintea meciurilor echipelor lor din Liga 1:Gică Hagi (manager FC Viitorul): “E fantastic, incredibil, excelentă, geniu! Suntem mândri că ne-a făcut să ne simţim iar mândri pe noi, românii. Să fii numărul 1, să câştigi Wimbledonul şi de maniera care a câştigat-o ea e o performanţă incredibilă. Suntem mândri de ea şi de tot ce a facut. Pentru mine ea e un geniu”.Dan Petrescu (antrenor CFR Cluj): “Am plâns la final. Știu ce e în Anglia. E cea mai mare performanţă a sportului românesc. Deja e o legendă Simona. Merită toate felicitările. Eu am crezut sută la sută că nu are nicio şansă cu Serena... Nu-mi venea să cred. Şi cred că nici ei”Eugen Neagoe (antrenor FC Dinamo): "Este ceva fantastic. Sincer, felicitări! Merită pe deplin. Este cel mai bun sportiv pe care îl avem în acest moment. Și nu doar în acest moment, de câţiva ani. Este un lucru formidabil ca o jucătoare din România să câştige şi de maniera cum a câştigat această finală. Am discutat cu ei (n.r. - cu jucătorii dinamovişti), sunt sportivi de la care trebuie să învăţăm, nu în ultimul rând de la echipa naţională de tineret, care a făcut o figură extraordinară. Şi ei merită felicitări. Totdeauna trebuie să ţinteşti la locurile fruntaşe şi acelaşi lucru îmi doresc şi eu".