Horia Tecău s-a grăbit să-şi ia bilet la meciurile de baschet din 2017
Horia Tecău, membrii formaţiei Holograf, Emil Boc, primarul Clujului sunt doar câţiva dintre cei care s-au grăbit să-şi ia bilete pentru FIBA EUROBASKET, cel mai mare eveniment sportiv ce va avea loc anul viitor, în România.
“Îmi place baschetul, pentru mine e un lucru foarte natural să îmi cumpăr bilet. Voi fi prezent acolo în primul rând și îi încurajez pe toții fanii baschetului din România să meargă să cumpere bilet și să fie prezenți acolo, pentru că este un eveniment cu care se întâlnesc rar”, a declarat Horia Tecău.
FIBA EUROBASKET 2017 se va juca pentru prima dată în istorie și în România, în Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, în perioada 31 august – 7 septembrie 2017, și va fi cel mai mare eveniment sportiv ce va fi organizat vreodată în țara noastră. Evenimentul va aduce la Cluj-Napoca un spectacol total de baschet la cel mai înalt nivel, unic în România, la care va lua parte și echipa României de baschet. Federația Română de Baschet anunţă că biletele s-au pus în vânzare sub formă de pachete ce oferă reduceri semnificative de preț de până la 45% până pe 22 noiembrie 2016. Acestea sunt sub formă de abonamente la cele 5 meciuri ale României sau la toate cele 15 meciuri ale giganților Europei. Pentru că FIBA EUROBASKET 2017 se va disputa, în aceeaşi perioadă, în 4 orașe: Cluj-Napoca (România), Istanbul (Turcia), Helsinki (Finlanda) și Tel Aviv (Israel).