Ilie, între două nu te plouă!

Ilie, între două nu te plouă!

Ultima actualizare:

Imagine a brandului Adidas de mai mulţi ani, Ilie Năstase nu putea lipsi de la un evenimentul prin care sponsorul tehnic al naţionalei de fotbal lansa noul echipament al "tricolorilor".

Fostul tenisman n-a venit singur, ci alături de Brigitte Sfăt, cea care-i va deveni soţie în vara acestui an. Toate bune şi frumoase până în momentul în care cei doi s-au intersectat la Mall-ul din Băneasa cu Amalia, fosta doamnă Năstase, prezentă şi ea la lansare, însă nu ca invitat ci ca organizator, firma sa de PR ocupându-se de astfel de evenimente. Deşi situaţia n-a fost chiar una uşoară, cei trei s-au purtat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. "Nasty" a şi discutat câteva minute cu fosta soţie, apoi n-a mai scăpat-o din ochi pe Brigitte.

Ilie şi Amalia s-au căsătorit în iunie 2004, la Paris, la Catedrala St. Stephane, oficializându-şi relaţia care data din 1996. Petrecerea a avut loc la restaurantul "Club des Loges" din incinta Roland Garros.

Părinţi a două fete, Alessia şi Emma, cuplul a divorţat în februarie 2011. La scurt timp, Ilie (65 de ani) s-a îndrăgostit de Brigitte Sfăt (34 de ani), pe care a şi cerut-o de nevastă. Năstase i-a dăruit viitoarei soţii un inel de logodnă de 22.000 €.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image png
Fabian Ruiz  stanga , finala de la Campionatul Mondial 2026, Spania Argentina (EPA) jpg
familia maruta jpg
Ferran Torres, nationala Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Spania, campiona mondiala din 2026 (EPA) jpg
image png
image
image