În Cupa Davis, românii privesc deja în viitor: "Vrem la baraj la anul"
Componenţii echipei de Cupa Davis a României au susţinut, azi, conferinţa de presă obligatorie de dinaintea oricărei partide oficiale din această competiţie. Evident, având în vedere valoarea mai slabă a echipei Suediei, adversara românilor din week-end, optimismul a fost justificat.
“Fiecare meci de Cupa Davis este dificil. Nu contează cine este favorită şi cine nu. Ne avantajează că îi avem pe cei mai buni jucători din România alături, că jucăm acasă şi sperăm să aducem cele trei puncte necesare pentru a câştiga acest meci. Obiectivul este să câştigăm meciul. Ar fi frumos să o facem după primele două zile. Trebuie să câştigăm acest meci şi vom da tot ce se poate. Suedia a avut mulţi jucători pe locul 1 în clasamentul mondial şi a câştigat de şapte ori Cupa Davis. Ei vin cu un jucător de 18 ani, au o echipă nouă şi vor veni foarte relaxaţi, iar asta îi face periculoşi”, a spus căpitanul nejucător al echipei României, Andrei Pavel.
La rândul său, Horia Tecău, care va reface cuplul cu Florin Mergea, a declarat că obiectivul echipei e atacarea, anul viitor, a barajului de promovare în Grupa Mondială. “E un meci important pentru noi, dar şi pentru Suedia. Cred că avem echipa necesară pentru a rămâne în Grupa I. La anul sper să ducem o campanie de ajungere în baraj. Avem experienţă în Cupa Davis şi sunt echipe pe care le putem învinge. Pe hârtie suntem mai bine clasaţi decât suedezii. Mă aşteptam să vină Robert Lindstedt, dar s-a accidentat la New York. Pe Brunstrom îl cunosc foarte bine, am jucat de multe ori împreună şi are un serviciu bun. Ne va avantaja terenul mai lent şi susţinerea publicului. Mie îmi place acest teren, am avut succes în ultimii trei ani”, a spus Tecău. El a adăugat că se bucură că joacă din nou alături de Florin Mergea, împreună cu care a câştigat numeroase titluri de Grand Slam la juniori. “Mă bucur că Florin este alături de echipă. Acomodarea se face foarte repede. Avem atâtea meciuri jucate împreună şi totul este bine încă din prima zi de antrenamente. Mai avem patru zile să ne antrenăm şi să fim odihniţi”, a spus Tecău.
Revenit la echipă după un conflict cu Andrei Pavel, Florin Mergea a precizat că a lăsat în urmă conflictul cu căpitanul nejucător. Totul, spre marele câştig al echipei: “Mă bucur să fiu alături de echipă. Cred că este o confirmare a rezultatelor din ultimul an. În acelaşi timp, este o etapă nouă în Cupa Davis şi în cariera mea. Am lăsat totul în urmă şi privim înainte“, a explicat Mergea.
Adrian Ungur, care va fi numărul 1 în echipa noastră, a spus că nu resimte o presiune suplimentară: “Vor fi două meciuri foarte importante pentru România şi pentru mine în special. Toată lumea mă întreabă dacă e presiune mai mare acum că nu mai este Victor Hănescu, dar presiunea este aceeaşi şi pe Horia, şi pe Florin, şi pe Marius. Noi ne dorim să jucăm cât mai bine, să aducem cele trei puncte necesare, să vină publicul, să ne susţină şi să facem şi spectacol, dacă se poate. Sper ca arena să fie plină măcar pe jumătate”, a spus Ungur.
Marius Copil, locul 174 ATP şi titular la simplu, a dat veşti bune: s-a recuperat în totalitate după accidentarea suferită la US Open. “Am jucat împotriva lui Elias Ymer la Stockholm în calificări anul trecut şi am câştigat cu 6-3, 6-3. Ştiu cum joacă şi am temele făcute. M-am pregătit bine. După US Open am avut o accidentare, dar acum mi-am revenit. Sunt pregătit sută la sută şi sper să aduc două puncte, pentru că sunt mai bune decât unul”, a afirmat Copil.
Partida România – Suedia va avea loc în perioada 12-14 septembrie 2014, la Arenele BNR. Învingătoarea va rămâne în Grupa 1 a zonei Euro-Africane a Cupei Davis, în vreme ce învinsa vajuca pentru menţinerea în această divizie contra pierzătoarei meciului dintre Letonia şi Austria.
Lotul României este format din jucătorii Adrian Ungur (locul 134 ATP), Marius Copil (locul 174 ATP), Horia Tecău (locul 17 ATP la dublu) şi Florin Mergea (locul 29 la dublu), în timp ce suedezii vor fi reprezentaţi de Elias Ymer (locul 242 ATP), Christian Lindell (locul 256 ATP), Isak Arvidsson (locul 528 ATP, locul 309 la dublu) şi Johan Brunstrom (locul 53 ATP a dublu).