Încă o zi de eşecuri la Olimpiadă? Vezi cu cine concurăm azi!
România face nişte Jocuri Olimpice execrabile până în acest moment, după cinci zile de concurs, nici o medalie neajungând pe gâtul vreunui compatriot. Cum speranţa moare ultima, azi tragem iar speranţe de doi bani că ne putem apropia de podium.
Astfel, începând cu ora 14:30, vom trăii noi emoţii pentru cele trei bărci ale noastre rămase în competiţia de canotaj, pentru Mălina Călugăreanu, care se va bate la floretă individual, dar şi pentru Tiberiu Dolniceanu, la sabie individual. De asemenea, Iulia Dascăl va înota la 100 metri liber, iar naţionala de handbal feminin îşi joacă ultima şansă, cu Muntenegru, după două înfrângeri la scor..
În cursul serii, atenţia se va îndrepta spre turneul de tenis, acolo unde Florin Mergea şi Horia Tecău şi-ar putea asigura o medalie în cazul în care vor câştiga semifinala cu americanii Johnson şi Sock
Iată programul complet al zilei cu numărul 5!
HANDBAL. România – Muntenegru, ora 17:30
CANOTAJ. Barca 8+1 feminin – recalificări, ora 15:50; Laura Oprea, Mădălina Bereş - două rame, semifinale, ora 14:30; Ionela Lehaci, Geanina Beleagă - două vâsle categorie uşoară, semifinale, ora 14:50
SCRIMĂ. Mălina Călugăreanu, floretă individual, de la 14:30; Tiberiu Dolniceanu – sabie individual, de la ora 18:45
ÎNOT. Iulia Dascăl – 100 metri liber, ora 19:00
TENIS. Florin Mergea /Monica Niculescu – David Ferrer / Carla Suarez Navarro, dublu mixt, turul 1, după ora 22:00; Horia Tecău / Irina Begu – Lukasz Kubot / Agnieszka Radwanska, dublu mixt, turul 1, după ora 22:00
TENIS, Dublu masculin, semifinale, Horia Tecău / Florin Mergea – Johnson / Sock (SUA), după ora 21.00
HALTERE. Florina Hulpan, categoria 69 kg, ora 21:30; Dumitru Captari, categoria 77 kg, ora 01.00