Începe un Mondial la care românii sunt mari favoriți!

În perioada 29 noiembrie – 5 decembrie va avea loc în Alanya (Turcia) Campionatul Mondial de Fotbal-tenis la seniori (masculin, feminin și mixt), U21 (masculin și mixt), respectiv juniori. Tricolorii pregătiți de Federico Tavares țintesc şi de această dată cele mai multe medalii ale turneului.

Delegația României e gata să scrie istorie la Mondiale
Delegația României e gata să scrie istorie la Mondiale

Naționala de fotbal a României nu este prezentă la Mondialul din Qatar, care are loc în aceste zile, însă cea de Fotbal-tenis se pregătește deja pentru un nou turneu final, unde şi-a propus să obțină cele mai multe medalii. ”Ne dorim ca de fiecare dată să obținem maximum”, afirmă Federico Tavares Tchabass, președintele Federației Române de Fotbal Tenis.

Selecționata României este favorita turneului final din Turcia, care va avea festivitatea de deschidere pe 29 noiembrie. Fotbal-tenis, un sport combinat, cu reguli din fotbal şi tenis, se practică în lume de mai bine de o jumătate de secol, iar selecționata României l-a ridicat la rang de artă, de la înființarea federației, din 1992 și până în prezent.

Pregătire comună între loturile României și Albaniei
Pregătire comună între loturile României și Albaniei

13 medalii de aur din tot atâtea posibile la Europeanul din primăvară!

La Campionatul Europran de fotbal-tenis, care s-a disputat în Alanya, în perioada 29 martie – 5 aprilie, naționala României a câştigat 13 medalii de aur, din 13 posibile. Iar precedentul Campionat Mondial, care a avut loc la Izvorani anul trecut, cu un an întârziere din cauza pandemiei de coronavirus, românii au cucerit 11 medalii de aur, iar Anemaria Gherghel, a fost desemnată din nou cea mai bună jucătoare a turneului. Adversarele „tricolorilor” la Mondialul din Alanya sunt Franța, Danemarca, Ungaria, Italia, Moldova, Slovacia, Azerbaidjan, Irak, Algeria, SUA, Mexic Turcia, Pakistan, Albania și Cipru de Nord.

Naționala Albaniei învață meserie de la ”tricolori”

Alături de naționala României, se pregătește în aceste zile și selecționata de Fotbal-tenis a Albaniei, care este formată din jucători albanezi stabiliți în București. Foşti sau actuali studenți în țara noastră, tinerii albanezi s-au atașat de acest sport și au participat alături de echipa României, din 2015 și până în prezent, la toate turneele finale. ”Ne bucurăm că putem să dăm o mână de ajutor și altor țări la care acest sport frumos nu se practică foarte mult”, a mărturisit Federico Tavares.

Doi dintre jucătorii de bază ai naționalei Albaniei
Doi dintre jucătorii de bază ai naționalei Albaniei

Fotbal-tenis se joacă în România din anii '60

Acest joc s-a practicat în România încă din anii '60. Site-ul federaţiei de specialitate, www.frft-caj.ro, menţionează că, în România, fotbal-tenisul se practică încă din anul 1970 , dar nu sub această titulatură. În Bucureşti, în perioada anilor 1982-1989, s-au organizat în complexul studenţesc Regie opt ediţii ale Cupei Balaci de Tenis cu piciorul, organizatori fiind Sabino Frederico Tavares în colaborare cu Uniunea Studenţilor din România şi Uniunea Studenţilor Străini din România.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net