JO 2016: Barca de 8+1 a României a ratat calificarea directă în finală

Ultima actualizare:

    Barca de 8+1 a României
Barca de 8+1 a României

Ziua a treia a Olimpiadei de la Rio a început cu seriile din competiţia de canotaj. La 8+1 feminin, echipajul României n-a reuşit să obţină calificarea directă în finală, urmând să tragă miercuri în recalificări.

Prima din cele două serii programate în această probă a fost câştigată detaşat de SUA (calificată în finală), România şi Olanda s-au bătut pentru poziţia secundă, iar Australia a rămas mult în urmă. Olandezele ne-au depăşit pe final, însă toate cele trei echipaje vor reveni în concurs miercuri, în recalificări. Peste două zile, de la ora 15.50, fetele noastre (Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereş, Adelina Bogus, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Daniela Druncea şi Iuliana Popa) trebuie să ocupe unul din primele patru locuri pentru a se califica în finala de sâmbătă.

Adversarele României vor fi Olanda, Australia, Canada şi Noua Zeelandă, astfel că numai una dintre bărci va fi eliminată şi nu va concura în cursa decisivă pentru medalii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Echipa nationala a Romaniei (Sportpictures) jpg
Turcia Romania, baraj CM 2026 (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Tanase alaturi de autorul golului turcilor jpg
Mircea Lucesc, Turcia Romania (Sportpictures) jpg
Turcia Romania (Sportpictures) 2 jpg
Mircea Lucescu si Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
simona halep jpg
image
image