Lady Gaga încinge America la Super Bowl
Cel mai aşteptat eveniment sportiv din America va sta sub semnul show-ului cu conotaţii politice pregătit de Lady Gaga.
Va fi fierbere mare peste Ocean în această noapte, cu ocazia tradiţionalului Super Bowl, finala campionatului de fotbal american (NFL). Indiferent de echipele care se confruntă pe teren, Super Bowl-ul e considerat în fiecare an ca o imensă „afacere”, oportunitate unică de promovare în faţa opiniei publice. Astfel, spaţiile publicitare se dau cu milioane de euro, preţul ajungând acum la peste 150.000 de euro pe fiecare secundă de reclamă. De asemenea, obişnuitul concert din pauză e aşteptat cu sufletul la gură de zecile de mii de spectatori şi de sutele de milioane de telespectatori.
Diseară, pe arena din Houston, pauza meciului dintre Patriots şi Falcons îi va aparţine în totalitate cunoscutei cântăreţe Lady Gaga. Artista de 30 de ani a fost desemnată să cânte la Super Bowl la finalul lunii septembrie, fără să ştie că va urca pe scenă la prima finală din era Donald Trump. Noul preşedinte al Americii a fost ales în noiembrie, iar Lady Gaga, o mare susţinătoare a lui Hillary Clinton, a promis „răzbunare” la Super Bowl. „Eu cred în integrare şi în spiritul egalităţii şi cred că această ţară e lină de dragoste, compasiune şi bunătate. Show-ul meu va respecta această filozofie”, a promis americanca, semn că îi pregăteşte o surpriză muzicală lui Donald Trump, cel care a semnat recent un decret controversat privind imigraţia.
Vedeta Brady e prieten cu Trump
Referitor la meciul propriu-zis, cei de la New England Patriots sunt favoriţi, beneficiind în primul rând de avantajul oferit de Tom Brady, unul dintre cei mai valoroşi „quarterback” din istoria acestui sport. Veteranul de 39 de ani are deja patru trofee de campion cu „patrioţii”, ultimul în 2014, astfel că ştie cu ce se mănâncă asemenea meciuri. Dacă Lady Gaga îl va critica pe Donald Trump în pauză, atunci probabil că Tom Brady nu va aprecia deloc prestaţia cântăreţei. Asta pentru că jucătorul lui New England e un prieten apropiat al proaspătului preşedinte american.