Leicester, campioană la fotbal şi la snooker!

Ultima actualizare:

    Mark Selby, alături de trofeu şi steagul lui Leicestercaptură youtube.com
Mark Selby, alături de trofeu şi steagul lui Leicestercaptură youtube.com

Englezul Mark Selby, originar din Leicester, a câştigat pentru a doua oară în carieră Campionatul Mondial de snooker, în acceaşi zi în care echipa de fotbal Leicester City a cucerit în premieră titlul de campioană a Angliei.

Selby e cunoscut ca "Bufonul din Leicester" şi la cei 32 de ani ai săi a reuşit să-l învingă finală, cu scorul de 18-14, pe chinezul Ding Junhui.

Mark Selby, care va primi un premiu în valoare de 330.000 de lire sterline, a mai câştigat Campionatul Mondial în 2014, după ce l-a învins în ultimul act al competiţiei pe Ronnie O'Sullivan.

Englezul a devit al şaselea jucător din istorie care câştigă cel puţin de două ori Campionatul Mondial de snooker, după Steve Davis, Stephen Hendry, Mark Williams, John Higgins şi Ronnie O’Sullivan.

"Chiar înainte de începerea ultimului joc, cineva din tribună a strigat că Tottenham nu a câştigat meciul cu Chelsea, iar Leicester a devenit campioana Angliei la fotbal. Am încercat să nu mă gândesc la acest lucru, nu am vrut să-mi pierd concentrarea. Nu ştiu care este surpriza mai mare, că eu am câştigat a doua oară Campionatul Mondial sau că Leicester a cucerit titlul în Premier League", a spus Selby.

"Este incredibil ce performanţă au reuşit, mai ales că vorbim despre un club care vine dintr-un oraş atât de mic. Îi felicit pe jucători şi pe Claudio Ranieri", a mai spus Selby.

Leicester a câştigat campionatul Angliei pentru prima oară în istorie, după ce Tottenham a remizat, scor 2-2, cu Chelsea. Cu două etape înainte de finalul sezonului, Leicester are 77 de puncte, iar Tottenham, care a remizat cu Chelsea, are 70 de puncte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net