Marian Drăgulescu, cu kartul spre Tokyo

Ultima actualizare:

    Marian Dragulescu este dependent de adrenalină
Marian Dragulescu este dependent de adrenalină

Cel mai medaliat gimnast român din istorie, Marian Drăgulescu, este gata de o nouă mare provocare: Campionatul Mondial de gimnastică programat în perioada 4-13 octombrie, la Stuttgart. Pentru a se rupe puțin de rutina antrenamentelor, el a ales o metodă originală: a mers la karting.

Drăgulescu a demonstrat că nu doar pe podiumul de gimnastică prinde viteză, ci și pe pista de karturi. Dacă săriturile sale sunt copiate de gimnaști din întreaga lume, accelerările de pe pistă reprezintă momentele de relaxare pentru multiplul campion mondial.  Așa s-a întâmplat și cu câteva zile înainte de competiția majoră din Germania. “Am trecut primul linia de sosire. Bine, am fost și singur pe circuit, dar nu contează. Îmi place, e o distracție. N-o să-l urmez pe Mihai Leu, dar tot în sport o să rămân, în gimnastică mai mult ca sigur, nu mă reprofilez. Performanța mi-a ajuns, 40 de ani sunt suficienți. Practic cu drag și alte ramuri sportive, dar de fun, nu de performanță”, a declarat Marian Drăgulescu, care are în palmares 31 de trofee obținute la competițiile internaționale majore.

Drăgulescu țintește calificarea la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice

Triplu medaliat la Jocurile Olimpice, Drăgulescu speră ca la apropiatele Mondiale să obțină biletele pentru calificarea la cea de-a cincea ediție a JO. El va încerca să-și atingă obiectivul la sărituri, probă în care a cucerit patru dintre cele opt titluri mondiale din palmares. “Sper să am o zi bună, să îmi fac săriturile foarte bine, să prind finala și acolo să fiu între primii trei care primesc biletele. Condiția pentru Tokyo este să fiu între primii trei eligibili. Cei care s-au calificat deja cu echipa și vin peste mine în finală, nu vor fi luați în calcul. E o bătălie mare în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Am un singur glonț, așa că ori la bal ori la spital. Plec cu curaj, să îmi fac săriturile și ce-o fi o fi”, a explicat gimnastul.

În vârstă de 38 de ani, Drăgulescu ar putea bifa la Tokyo cea de-a cincea participare la Jocurile Olimpice, după cele de la Sydney, Atena, Beijing și Rio. Ediția de la Atena, din 2004, i-a adus cele trei medalii olimpice pe care le deține: două de bronz, la sărituri și cu echipa, și una de argint, la sol. Titlul olimpic rămâne, în continuare, visul lui Marian Drăgulescu. “Nu vreau să bat vreun record. Medalia de aur, dacă ar veni, m-ar mulțumi pe deplin, e singura care îmi lipsește din palmares. Dacă obțin calificarea la Jocurile Olimpice, am un an să mă pregătesc. Cred că voi pregăti doar participarea la sărituri. Dacă sunt sănătos, cred că pot să vin cu două sărituri foarte bine cotate”, a mai spus Drăgulescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net