Mirela Lavric, atleta dopată, are o viaţă ca-n filme! Vezi povestea

Ultima actualizare:

    Mirela Lavric
Mirela Lavric

Atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv cu Meldonium, substanţa interzisă cu care a fost prinsă recent şi tenismena rusă Maria Şarapova. Românca a picat testul antidoping efectuat în luna martie, la Campionatul Mondial de sală de la Portland (SUA), acolo unde Lavric a cucerit medalia de bronz cu ştafeta ţării noastre în proba de 4*400 de metri.

La numai 25 de ani, Mirela Lavric are deja o poveste de viaţă impresionantă, care ar putea constitui oricând un scenariu de film. Vasluianca şi-a început cariera sportivă cum nu se poate mai bine, cu trei titluri mondiale la juniori cucerite în 2007, 2008 şi 2010, toate în proba sa favorită, de 800 de metri.

Ulterior, ascensiunea Mirelei a fost influenţată negativ de un episod trist petrecut în viaţa sa personală. La finalul lui 2013, Mirela Lavric a făcut un gest şocant, aruncându-se de la etajul 1 al unui bloc din Iaşi, după ce şi-a găsit iubitul în braţele altei femei. Prima ipoteză a fost o tentativă de sinucidere, însă ulterior s-a aflat că sportiva a fost sechestrată în casă de prietenul ei şi a încercat să scape pe geamul locuinţei. Profitând de calităţile de atletă, Mirela s-a ales cu răni minime, dar cu o imensă durere în suflet. 

Drama personală a Mirelei Lavric din urmă cu doi ani şi jumătate n-a împiedicat-o pe frumoasa atletă să-şi refacă viaţa personală. „A fost şi este îndrăgostită până peste urechi”, spunea antrenoarea sportivei, Viorica Pintilie, despre incidentul din 2013 de la Iaşi.

Mirela Lavric, alătuir de iubitul handbalist
Mirela Lavric, alătuir de iubitul handbalist

De aproape un an, Mirela trăieşte o altă poveste de dragoste, cu un handbalist al echipei HC Vaslui, Gabriel Cotinghiu.

La începutul lui 2016, totul părea să meargă în favoarea Mirelei, care şi-a trecut în cont o preţioasă medalie de bronz la Mondialul de sală de la Portland, împreună cu colegele din ştafeta de 4*400 de metri. Din păcate, dacă acuzaţiile de dopaj vor fi confirmate, atunci Mirela Lavric riscă o suspendare drastică, în urma căreia îi va fi aproape imposibil să revină în lumea bună a atletismului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net