Monica Niculescu, două victorii în şase ore

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Monica Niculescu  a avut o zi perfectă  miercuri
Monica Niculescu a avut o zi perfectă miercuri

Monica Niculescu a obţinut miercuri două victorii la US Open. Atât la simplu, cât şi la dublu.

Monica Niculescu a avut o zi perfectă miercuri, la New York. Chiar dacă are probleme la spate, ea a reuşit să ducă la bun sfârşit ambele meciuri pe care le-a disputat. A început cu partida de simplu, în care a învins-o cu scorul de 6-0, 6-1 pe compatrioata ei, Ana Bogdan. Monica s-a calificat astfel în turul al treilea, chiar dacă a primit şi îngrijiri medicale de-a lungul partidei. Următoarea adversară a Monicăi va fi daneza Caroline Wozniacki, fost lider mondial, ajunsă acum pe locul 74 în lume. Jucătoarea de origine poloneză a avut un sezon foarte slab, măcinat de accidentări, astfel că Monica are şansa de a obţine prima victorie din întâlnirile directe contra Carolinei, care conduce cu 6-0.

La mai puţin de patru ore, Monica a intrat din nou în teren, de data aceasta la dublu, acolo unde face pereche cu americanca Vania King. Cele două, cap de serie numărul 10, au învins cu scorul de 6-2, 5-7, 7-5, cuplul american Ashley Weinhold/ Caitlin Whoriskey. În turul secund, Niculescu şi King, care anul acesta s-au impus la Shenzhen, vor juca împotriva gemenelor ucrainene Liudmila şi Nadia Kicenok.

Halep a jucat joi în turul 2

Simona Halep a jucat joi, după închiderea ediţiei, în turul secund la US Open. Ea a întâlnit-o pe cehoaica Lucie Safarova. Meciul a avut loc pe arena Arthur Ashe, care a fost acoperită din cauza ploii care a căzut ieri dimineaţă pentru New York.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Mikel Arteta (EPA) jpg
Pep Guardiola (EPA) jpg
Farul Constanta Metaloglobus Bucuresti (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova, sarbatorind titlul din Superliga (Sportpictures) 1 jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
image