Narcisa Lecuşanu scoate licitaţie un tricou şi o minge în sprijinul fostei handbaliste Gabi Artene

Ultima actualizare:

    Narcisa LecusanuFOTO: Sportpictures.eu
Narcisa LecusanuFOTO: Sportpictures.eu

Narcisa Lecuşanu, oficial al IHF, anunţă scoaterea la licitaţie a mingii cu care CSM Bucureşti a câştigat medaliile de bronz în Liga Campionilor în faţa Buducnost, în 2017, dar şi a unui tricou personal, pentru a spriji strângerea de fonduri necesare Gabrielei Artene, fostă componentă a naţionalei, care a fost diagnosticată cu o tumoare şi trebuie operată de urgenţă.

Gabriela Artene, fostă jucătoare a echipei naţionale, este bolnavă de trei ani, iar în 2015 i s-a descoperit o tumoare la urechea dreaptă. Nu a dorit să facă publice problemele sale de sănătate, dar a fost convinsă de foste colege de echipă să fie de acord.

Fosta extremă a naţionalei ar urma să fie supusă unei operaţii în Italia, care costă circa 13.500 de euro, fonduri de care nu dispune. Lumea handbalului s-a mobilizat pentru a o ajuta să strângă aceşti bani, iar printre cei care îşi oferă sprijinul se numără şi Narcisa Lecuşanu, în prezent oficial în cadrul IHF.

”A fost un moment foarte trist pentru mine să aflu că Gabi este bolnavă şi fac un apel către toţi cei care au cunoscut-o şi nu numai, să o ajutăm. Gabi are nevoie de două intervenţii, prima dintre ele se ridică la 13.500 de euro şi va fi făcută în Italia. Din păcate, clinica nu a fost de acord cu decontarea cheltuielilor prin Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că trebuie să o sprijinim. În aceste momente vreau să fim alături de Gabi şi să încercăm să o ajutăm fiecare cu ce putem”, a scris Lecuşanu într-un mesaj postat pe Facebook.

Ea a deschis o licitaţie pe pagina sa oficială, pentru mingea cu care s-a jucat meciul pentru medaliile de bronz între Buducnost - CSM Bucureşti la Final Four al Ligii Campionilor din 2017, dar şi tricoul personal de la Gala Campioanelor ”Oltchim 2017”.

Licitaţia pentru mingea oficială a meciului Buducnost - CSM Bucureşti va începe de la 2.500 de lei, iar pentru tricou preţul porneşte de la 800 de lei.


    Mingea scoasă la licitaţie
Mingea scoasă la licitaţie

Sumele obţinute din licitaţie vor fi transferate în conturile Gabrielei Artene la Banca Transilvania:  RO44 BTRL RONC RT04 2982 4101 (cont în lei) şi RO91 BTRL EURC RT04 2982 4101 (cont în euro).

Şi Federaţia Română de Handbal s-a implicat în sprijirea fostei sportive, cu suma de 2.000 de euro.

Gabriela Artene a adunat aproape 30 de selecţii în echipa naţională, iar la nivel de echipe de club a jucat aproape toată cariera la Oţelul Galaţi, cu care a atins trei semifinale de Cupa EHF, dar şi câte un sezon la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Remin Deva şi Poli Timişoara.

În prezent, este antrenor la şcoala de handbal pe care a deschis-o în Galaţi, Handbal Art.


    Tricoul de la Oltchim al Narcisei Lecusanu
Tricoul de la Oltchim al Narcisei Lecusanu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net