Nicolae Soare parcurge anual o distanță apropiată de aceea dintre București și New York
Legitimat la Știința Bacău, Nicolae Soare aleargă anual 7.800 km, cam câți sunt între București și New York. El s-a calificat la Campionatul European 2018 de atletism și vizează doborârea recordului național la 10.000 m
La Cupa Europei, competiție desfășurată luna trecută, la Londra, Nicolae Soare a acoperit cei 10.000 de metri în 28 de minute, 25 de secunde și 38 de sutimi. Rezultatul atletului originar din Buzău e unul deosebit fiindcă niciun alt atlet roman nu mai izbutise un astfel de timp de mai bine de 3 decenii. Mai precis, ultimul compatriot care a coborât sub 28:30 de minute, la respective probă, a fost György Marko în 1986, la Bratislava: 28:22,81. De altfel, potrivit site-ului 4.run.ro, Soare este al 4-lea fondist roman în top, pe această distanță, după Ilie Floroiu (27:40,06, record național), Cătălin Andreica (28:21,80) și Marko (28:22,81). ”La Londra, a fost o vreme perfectă pentru o probă de anduranță. Temperatura de 16 grade e perfectă pentru alergat. În schimb, a bătut vântul cu 16 km/h. Modest, pot spune, pe lângă vânturile cu care sunt obișnuit la Piatra Arsă. M-am simțit bine”, ne-a declarat atletul, care, pentru a-și ameliora performanțele, parcurge săptâmânal, în alergare, câte 150 de kilometri. Ceea ce înseamnă 7.800 km pe an, o distanță apropiată de aceea dintre București și New York.
Vrea între primii 10 la CE
Între timp, Nicolae Soare a stabilit un record personal (14:00,35) și la 5.000 de metri, la Meeting Internazionale di Atletica Leggera (Italia). Principalul obiectiv imediat al sportivului pregătit de Cristina Alexe este clasarea între primii 10 la Campionatul European de la Berlin (7-12 august). Desigur, în proba de 10.000 m. ”Pot spune că am în cap recordul național de câțiva ani. Nu m-am gândit până acum să-l atac, dar pe termen lung, de doi-trei ani, sper să mă apropii cât mai mult. Contează foarte mult să ai o cursă bună, o vreme favorabilă, adversari foarte puternici. Și, cel mai important, să fii tu bine la acel moment”, a concluzionat sportivul.
Medaliat cu argint la Jocurile Mondiale Universitare
Inițiat în tainele alergării în Buzău, orașul său natal, Nicolae Soare (26 de ani) a fost antrenat de Vasile Popa la Liceul cu Program Sportiv ”Iolanda Balaș Soter”. În prezent este legitimat la Știința Bacău, fiind pregătit de Cristina Alexe. La edițiile din 2015 și 2017 ale Jocurilor Mondiale Universitare a cucerit medalia de argint la 10.000 de metri. De asemenea, a fost vicecampion European de tineret în 2013, pe aceeași distanță. La Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, a terminat pe locul 127 la maraton.