Djoković, cel mai bun dintre cei mai buni. Care e cel mai nou record al sârbului
Novak Djoković se bucură în continuare de succes, ajungând la cea de-a 378-a săptămână în care ocupă primul loc din ierarhia tenisului mondial masculin. Grație acestui record, sârbul a depășit-o până și pe legendara Steffi Graf.
De altfel, Novak Djoković este unul dintre jucătorii aleși, din lista selectă de doar 28, din istoria clasamentului Pepperstone ATP, care deţine primul loc. De-a lungul carierei sale, sportivul a încheiat anul ca numărul 1 în lume, în 2011, 2012, 2014, 2015, 2018, 2020 și 2021. Prima dată când a urcat pe locul 1, sârbul avea 24 de ani şi 43 de zile, consemnând un record personal, de 122 de săptămâni consecutive în fruntea ATP, între 7 iulie 2014 şi 6 noiembrie 2016. Pe de altă parte, Steffi Graf, care a ajuns la conducerea clasamentului feminin pentru prima dată, în 1987, a câştigat 107 titluri în cariera sa, inclusiv 22 de trofee de Grand Slam.
Până acum, 2023 îl răsfață cum nu se poate mai mult pe Novak Djoković, care și-a recăpătat forma de altădată. Jucătorul a început anul excelent, ridicând deasupra capului trofeul de la Australian Open. „Ce călătorie a fost pentru familia mea! Le mulțumesc pentru că tolerează partea mai urâtă a caracterului meu. De ce râzi, Goran (n.r. Goran Ivanišević, antenorul său)? Sper că mă poți ierta vreodată! Acest trofeu este și al tău. Îți mulțumesc din toată inima! A fost unul dintre cele mai grele trofee, având în vedere circumstanțele. Nu am jucat, anul trecut, acum am revenit și le mulțumesc tuturor celor care m-au făcut să mă simt bine. Încerc să mă ciupesc, să văd dacă este real momentul. Doar echipa și familia știu prin ce am trecut, în ultimele săptămâni. E cea mai mare victorie din viața mea”, a fost reacția sârbului, după cel de-al 10-lea trofeu câștigat la Australian Open.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!