Novak Djokovic – Roger Federer, o finală de pus în ramă

Ultima actualizare:

    Novak Djokovic – Roger Federer a fost o finală spectaculoasă
Novak Djokovic – Roger Federer a fost o finală spectaculoasă

Ultimul act al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, Novak Djokovic – Roger Federer, a oferit un spectacol memorabil, demn de valoarea incontestabilă a celor doi finalişti. Sârbul s-a impus în patru seturi, 7-6, 6-7, 6-4, 6-3, dar elveţianul a demonstrat că mai are multe de arătat ân tenis.

Din 2007, din perioada de glorie a lui Roger Federer, nici un tenismen nu reuşise să-şi apere la Wimbledon trofeul cucerit în anul precedent. Ei bine, Novak Djokovic l-a învins chiar pe Federer şi s-a încoronat pentru a treia oară campion la Londra, a doua oară consecutiv, după succesele din 2011 şi 2014.  Novak Djokovic – Roger Federer: aceasta a fost a 40-a întâlnire directă dintre cei doi titani ai tenisului, sârbul şi elveţianul împărţindu-şi în mod frăţeşte victoriile, câte 20.

Novak Djokovic – Roger Federer: sârbul a câştigat al nouălea titlu major

Cu performanţa realizată la Wimbledon, Novak Djokovic (28 de ani) a urcat pe locul 8 în clasamentul all-time al câştigătorilor de turnee de Mare Şlem. Cu nouă victorii în carieră, „Nole” se află în urmărirea adversarului său de duminică, Roger Federer. Elveţianul conduce topul, cu 17 succese majore, fiind urmat de americanul Pete Sampras şi spaniolul Rafael Nadal, ambii la cota 14. Finala Novak Djokovic – Roger Federer l-a împiedicat pe elveţian să devină cel mai aureolat tenismen din istorie la Wimbledon. Federer a triumfat de şapte ori până în prezent, la egalitate cu Pete Sampras şi William Renshaw, un britanic care a activat în perioada romantică a tenisului, înainte de anul 1900.

Novak Djokovic – Roger Federer: elveţianul a acceptat înfrângerea

Meciul Novak Djokovic – Roger Federer s-a încheiat cu un gest ciudat al tenismenului sârb, care a gustat din iarba arenei centrale de la Wimbledon. Sper să nu fi deranjat pe nimeni. Am primit asigurări că iarba nu e procesată. E fără gluten şi complet organică şi naturală”, a glumit „Nole”. Apoi, Djokovic a explicat reţeta jocului său din ultima vreme, care se apropie de perfecţiune. „De când m-am însurat şi am devenit tată, am pierdut mai puţine meciuri şi am câştigat mai multe turnee. Îi sfătuiesc pe toţi jucătorii să se căsătorească, să aibă copii şi să se bucure de asta. Când mă întorc acasă, nu mai sunt jucător de tenis, ci sunt tatăl lui Stefan şi soţul Jelenei”, a punctat Djokovic.

De partea cealaltă, Roger Federer (33 de ani) a acceptat cu demnitate eşecul. „Niciodată nu e plăcut să pierzi, dar unele înfrângeri sunt mai uşor de digerat. Aceasta a fost una dintre ele”, a declarat cu sportivitate elveţianul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net