O familie de campioni
Desfăşurată în această săptămână, Cupa României la scrimă a dat naştere unei poveşti foarte impresionante: doi soţi, Simona şi Adrian Pop, au cucerit Cupa României în aceeaşi probă: spadă! Mai grăbită a fost soţia, Simona, componentă de bază a echipei naţionale a României, care a ridicat trofeul deasupra capului miercuri, în vreme ce soţul, Adrian, a cucerit titlul vineri.
Cum Simona şi Adrian vor serba, marţi, trei ani de la căsătorie, ei au un motiv în plus să sărbătorească trei zile şi trei nopţi. „Joi, înainte de concursul lui şi după ce luasem eu cupa, am vorbit că ar fi cazul să câştigăm amândoi în acelaşi an aceeaşi competiţie. Din a treia încercare ne-a ieşit. Anul trecut am pierdut eu finala în Cupă, în primăvară a cedat el în finala campionatului naţional, iar acum am reuşit. M-a sunat imediat după concurs. Era foarte fericit. Cred că e mai mult bucuros pentru că am făcut «dubla», decât pentru cupa în sine”, a declarat Simona Pop pentru frscrima.ro. Ea a câştigat în 2015 titlul naţional şi Cupa României la spadă atât la individual, cât şi la echipe. „E cel mai important lucru pentru noi. E un sentiment superb să câştigăm amândoi, în acelaşi an, aceeaşi competiţie. Am avut câteva tentative până acum, toate eşuate, dar într-un final ne-am sincronizat”, a spus Adrian Pop, care trage pentru CSM Satu Mare.
El a câştigat în 2015 titlul naţional la echipe, medalia de argint la naţionale, la individual, şi Cupa României la individual.