Ele sunt surorile-minune ale Olimpiadei
Numele Dufour-Laponte va rămâne în istoria Olimpiadelor de Iarnă. Niciodată nu s-a întâmplat ca două surori să ia aurul şi argintul în aceeaşi probă, iar o a treia soră să termine concursul pe locul 12.
Spectaculos în sine, schiul acrobatic (freestyle) a adus la Soci o premieră în lumea olimpismului. Trei surori, Justine, Chloe şi Maxime Dufour-Laponte au monopolizat proba de „mogule" într-o manieră entuziasmantă.
Mai exact, mezina Justine (19 ani) a luat aurul, fiind urmată pe podium de Chloe (22 de ani), în timp ce Maxime (25 de ani) s-a mulţumit cu locul 12 şi cu prezenţa în penultima fază a competiţiei. „E un vis. Nu se putea mai bine", au recunoscut cu ochii în lacrimi părinţii celor trei schioare din Montreal.
La ediţiile anterioare, au mai existat cazuri în care doi fraţi să împartă aurul şi argintul, dar cele trei surori-minune au reuşit împreună să atingă o nouă bornă, aproape imposibil de repetat în viitor.
Johnny Quinn, component al echipei americane de bob, a fost protagonistul unei păţanii incredibile. „Făceam un duş şi uşa a rămas blocată. Nu aveam telefon mobil să sun după ajutor. Mi-am folosit tehnica de împins la bob ca să sparg uşa", a povestit Johnny pe o reţea de socializare, alături de o fotografie cu uşa găurită.
Românca Tofalvi, locul 22 la biatlon
În primele două zile de concurs, cea mai onorabilă prestaţie a sportivilor români a fost obţinută de experimentata biatlonistă Eva Tofalvi (35 de ani), port-drapelul delegaţiei noastre la festivitatea de deschidere. Tofalvi s-a clasat ieri pe locul 22 în proba de sprint 7,5 kilometri. Cu o singură ratare în poligon, Eva a avut o întârziere de numai 54 de secunde faţă de câştigătoare.