Orlando Magic a retras tricoul cu numărul 32 al lui Shaquille O’Neal

Shaquille O’Neal a fost primul de la Orlando Magic în multe privinţe: prima alegere numărul 1 la draftul general, primul jucător care a făcut parte din echipa All-Star în echipamentul lui Magic.

image

Primul rookie al anului. Primul selecţionat în All-NBA. Iar marţi seară, Orlando a retras numărul 32 al lui O’Neal – o altă premieră pentru echipă şi pentru prima sa vedetă.

Majoritatea fanilor au rămas pentru ceremonia de după meciul de marţi, chiar şi după ce Magic a pierdut în faţa echipei Oklahoma City (113-127).

“Ştiţi, există o vorbă veche: Nu uita niciodată de unde vii”, a spus O’Neal. “Iar cariera mea profesională a început aici. Am trăit aici o mare parte din viaţa mea. Fanii au fost ospitalieri. Oamenii au fost foarte, foarte ospitalieri. Nu m-am gândit niciodată că această zi va veni”.

Magic, care sărbătoreşte cel de-al 35-lea sezon, l-a recrutat pe O’Neal în 1992. Echipa nu a retras niciodată un număr pentru un jucător, dar a decis că sezonul aniversar era momentul potrivit.

Mulţi dintre foştii colegi de echipă ai lui O’Neal au fost prezenţi marţi seara, inclusiv Penny Hardaway, Dennis Scott şi Nick Anderson. Citește mai multe pe canal33.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
catalin cirjan cerere in casatorie jpg
Italia (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu FOTO EPA/EFE
Gheorghe Hagi | FOTO Facebook: Gheorghe Hagi
Minge World Cup (EPA) jpg
Elena si Ianis Hagi si au botezat fiul, foto Instagram jpg
Slovacia Romania (Sportpictures) jpg
image
image