Pas greşit pentru baraj
1-1, după prima zi a meciurilor din întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Slovacia. De la acest scor a pornit sâmbătă (18 iulie) duelul la dublu, partidă care, teoretic, ar fi trebuit să fie la discreţia lui Tecău şi Mergea. Marin şi Zelenay n-au ţinut cont de calcule şi au produs surpriza, învându-i pe români în trei seturi.
Cu doi românii în primii zece în clasamentul mondial la dublu, România n-avea cum să nu obţină punctul care ne-ar fi asigurat avantaj înaintea ultimelor două jocuri de simplu, de sâmbătă (18 iulie). Totuşi, suprinzător, Horia Tecău şi Florin Mergea nu au reuşit să se adune, au părut o pereche nesudată, de parcă nu ar fi jucat niciodată împreună.
Culmea, aceasta fiind situaţia slovacilor Marin şi Zelenay, care au făcut pentru prima dată dublu sâmbătă. Tecău şi Mergea au pierdut în trei seturi, fără a avea o şansă în faţa slovacilor. ”Am prins o zi proastă, am greşit aiurea în primul set şi am fost mereu cu un pas în urma lor”, a spus Mergea, în vreme ce Tecău a punctat: ”Am jucat slab punctele importante şi nu am returnat deloc bine”. Duminică (19 iulie), sunt programate ultimele două jocuri ale întâlnirii care ne-ar putea duce în barajul pentru Grupa Mondială. Copil joacă împotriva lui Klizan, iar Adi Ungur se duelează cu Gombos. Ziua n-a fost una fericită nici pentru Monica Niculescu, românca pierzând în semifinale la turneul de la Bucureşti în trei seturi, contra Sarei Errani.