Pasiunea secretă a lui Alexandru Dedu, președintele Federației de Handbal

Președintele FRH și-a arătat fața pe care puțini i-o cunosc: a demonstrat că arta culinară nu îi este deloc străină, a pregătit un aperitiv și a povestit detalii despre viața sa de familie.

Alexandru Dedu (FOTO: Sportpictures)
Alexandru Dedu (FOTO: Sportpictures)

Șeful handbalului românesc este, ocazional, și chef pentru familie și prieteni. Alexandru Dedu se laudă cu preparatele la grătar, și recunoaște că nu ar refuza o competiție de gastronomie. „Am norocul să am o soție gospodină și aportul meu în bucătărie este spre zero, exceptând tot ceea ce înseamnă gătit la cuptorul cu lemne sau la grătar... când este treaba mea și o fac cu mare plăcere. În rest, în puținele ocazii când soția nu este acasă, nu am nici cea mai mică jenă să-mi fac de mâncare, ținând cont că până să o cunosc pe Maria făceam cam totul singur, fiind plecat de acasă de mic. Cu toată lipsa de modestie, atunci când încerc să fac ceva, îmi iese. Nu înseamnă că iau 5 stele Michelin, dar, dacă îmi pun în minte să fac cozonac, îmi iese și el! Dacă ar trebui să mă duc la un concurs culinar, m-aș duce și acolo...”, a mărturisit pentru Sports Net  Alexandru Dedu.

Alexandru Dedu în bucătărie
Alexandru Dedu în bucătărie

Alexandru Dedu: ”Mănânc cel mai puțin din casă”

Șeful FRH mărturisește că nu mai este pofticios, dar că are un fel de mâncare pe care nu-l refuză niciodată. „Îmi place foarte mult bucătăria mediteraneană, o consider foarte sănătoasă și gustoasă și îmi place să mănânc din când în când jamon. Îmi place foarte mult calcanul, aș mânca oricum și oricât”, a spus șeful handbalului românesc.

Alexandru Dedu este foarte atent la ceea ce consumă pentru că, spune el, orice îl îngrașă. „Când eram sportiv mâncam de rupeam, dar mă și antrenam mult. După ce am avut accidentul, mănânc o pătrime față de perioada de dinainte și, din păcate, orice mănânc se pune. Mi s-a schimbat metabolismul și mănânc foarte puțin, cel mai puțin din casă, cu toate că am copil de nici 14 ani”, recunoaște Dedu, zâmbind.

Alexandru Dedu se descurcă foarte bine în bucătărie
Alexandru Dedu se descurcă foarte bine în bucătărie

Fostul internațional le atrage atenția sportivilor că ceea ce mănâncă se reflectă și în felul în care ei se pregătesc, joacă și arată! „Am văzut cât de mult contează pentru un sportiv ceea ce mănâncă pe unul dintre băieții mei, care avea probleme în a lua în greutate. Când s-a reglat cu mâncarea, cu orele la care mânca, imediat s-a văzut în modul în care masa musculară i-a crescut, țesutul adipos i-a scăzut... Contează foarte mult alimentația în sportul de astăzi, când performanța înseamnă atingerea limitelor umane. Fiecare lucru aparent minor legat de viața cotidiană contează”, a mai spus Alexandru Dedu.

Calculatoarele, noua pasiune a fostului handbalist

Ca să se relaxeze după zilele lungi și obositoare de la Federația Română de Handbal, Dedu și-a descoperit o nouă pasiune. „Meseria de președinte la Federația Română de Handbal este 24 de ore cu 7, așa că singurele momente în care reușesc să mă detașez sunt atunci când fac, desfac calculatoare, mă bag în softuri. Înainte era mersul pe motocicletă, dar cum acum nu mai am mobilitate, fac alte lucruri”, recunoaște Dedu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net