Roddick, retragere în lacrimi

Ultima actualizare:

    Andy Roddick a jucat  ultimul punct al carierei  cu lacrimi în ochi (Fotografii: Reuters)
Andy Roddick a jucat ultimul punct al carierei cu lacrimi în ochi (Fotografii: Reuters)

Momente emoţionante miercuri seara, la US Open! Unul dintre cei mai mari jucători de tenis, americanul Andy Roddick, a spus adio unei cariere impresionante după eliminarea în optimile turneului pe care l-a câştigat în 2003.

În vârstă de 30 de ani, Andy a fost învins cu scorul de 6-7, 7-6, 6-2, 6-4 de argentinianul Juan Martin del Potro şi a încheiat ziua în lacrimi.

„Este pentru prima dată când nu ştiu ce să spun într-un astfel de moment", a recunoscut Andy, cunoscut drept unul dintre cei mai spirituali şi plini de vervă jucători din circuitul profesionist.

Printre lacrimi, el a reuşit totuşi să le mulţumească membrilor familiei, membrilor echipei şi fanilor care i-au fost alături atât la bine, cât şi la rău.

Soţia a plâns în hohote

simeon stalpnicul png

Şi şi-a luat rămas bun de la Flu-shing Meadows, locul pe care l-a vizitat prima dată în 1990, când a împlinit 8 ani, atunci când cadoul de la părinţi a fost vizita în salonul jucătorilor.

De miercuri seara, s-a terminat o carieră, dar a început o legendă. Legenda lui Andy Roddick, cel care a cucerit de-a lungul timpului 32 de titluri ATP, dintre care unul de Grand Slam şi 5 Masters-uri.

Mai mult, Roddick este unul dintre puţinii jucători care a obţinut cel puţin un titlu ATP din 2001 până în 2012.

Agassi, ultimul american care s-a retras la US Open

Ultimul jucător american care s-a retras după o înfrângere la US Open a era fostul lider mondial Andre Agassi.

simeon stalpnicul png

Acesta a oferit momente memorabile la 3 septembrie 2006, după înfrângerea din turul 3 al US Open în faţa germanului Benjamin Becker.

Lacrimile care au însoţit discursul lui Agassi au făcut înconjurul lumii, dovedind latura sensibilă a acestuia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image